Lecturi pentru Postul Paştelui

Deschide poarta spre credinţă! Cărţi  care “hrănesc” sufletul.

coperta-meditatii-postul-marePlecând de la Geneză și ajungând până în vremea lui Isus, aceste meditaţii pentru Postul Mare scot în evidenţă personaje biblice precum Adam, Noe, Avram, Moise și David, care ne conduc la Cristos și sacrificiul său pentru noi. Săpând mai adânc în istoria bogată a legământului lui Dumnezeu cu noi, lectura fiecărei zile te îmbie să reflectezi profund de-a lungul Postului, culminând cu Paștile și încheind cu Duminica Milostivirii Divine. Mai mult, fiecare zi e îmbogăţită cu un verset din Scriptură, o rugăciune și o întrebare relevantă, toate cu scopul de a-l ajuta pe cititor să aprofundeze experienţa duhovnicească a Postului.
•••
„În acest Post, speranţa mea este că tu vei dobândi o nouă viziune despre Tatăl veșnic care întotdeauna își împlinește cuvântul. Indiferent de obstacolele care apar”

 


traind-evÎn această carte pătrunzătoare, Catherine Doherty abordează cu înţelepciune unică şi claritate dilemele şi anxietăţile lumii moderne. Ea răstoarnă insecuritatea şi temerile lumii, arătându-ne modul prin care „sfânta insecuritate” ar putea fi calea cea mai dreaptă către pacea adevărată. Scrie  impresionant despre numeroase chestiuni luate în derâdere de societatea de astăzi: reînnoirea, sacrificiul, comunitatea şi multe altele. Explică modul în care putem învăţa să depăşim teama şi să trăim în pericol, toate acestea cu credinţă bucuroasă (dar niciodată naivă sau nerealistă) şi speranţă în Cristos.
•••
O lectură obligatorie pentru toţi cei care doresc să trăiască astăzi după valorile lui Isus Cristos.” – Steve Coffey, “Book Nook”


d5fa008c-ab80-4b87-8716-0c3d936bb394Contemplaţia este expresia cea mai înaltă a vieţii spirituale şi intelectuale a omului. Este însăşi acea viaţă, în întregime trează, în întregime activă, în întregime conştientă de a fi vie. Este uimire spirituală. Este reverenţa spontană faţă de sacralitatea viului, a fiinţei. Este recunoştinţă pentru viaţă, pentru conştientizare şi pentru fiinţă. Este conştiinţa vie a faptului că existenţa şi fiinţa noastră provin dintr-un izvor invizibil, transcendent şi infinit îmbelşugat.Contemplaţia este mai întâi de toate conştientizarea realităţii originii. Ea cunoaşte originea, într-un mod tainic, inexplicabil, dar cu o certitudine care trece dincolo de raţiune, cât şi dincolo de simpla credinţă.

Cartea lui Merton este străbătută de firul roșu al acestei idei: „Trebuie să învățăm să realizăm că dragostea Domnului ne caută în fiecare situație și ne dorește binele“.


Paine coperta1-page-0011

O carte cu 365 de mici reflecții-meditații pentru fiecare zi a anului, care ne invită la o călătorie inițiatică prin propriile trăiri, gânduri și sentimente. 

•••

„Având o predilecţie pentru ceea ce este vulnerabil, în suferinţă, frânt ori căzut – atât în natura umană, cât şi în lumea noastră –, Nouwen reuşeşte să-şi ajute cititorii să descopere că în orice durere este ascunsă o bucurie, că extraordinarul după care tânjesc ei este conţinut de cele mai multe ori de obişnuit, că în rutina şi monotonia existenţei sunt ascunse frumuseţi nebănuite”.

 


e4501b1d-6acb-4f6f-9654-a655fea917f1999 de puncte de meditaţie – numărul este dictat de devoţiunea autorului faţă de Preasfânta Treime – „pentru a face să iasă la iveală vreun gând care să te mişte; astfel vei îmbunătăţi viaţa ta, te vei îndrepta pe drumuri de rugăciune şi de Iubire, şi vei deveni în sfârşit un suflet cu o judecată sănătoasă”, sunt cuvinte tot din prolog. 999 de gânduri care cuprind în toate aspectele vieţii creştine ale aceluia căreia vrea să fie şi să se comporte ca fiu al lui Dumnezeu în mijlocul lumii.

•••

Drum este un adevărat best seller al literaturii spirituale şi poate fi considerat un clasic. S-au vândut 4.500.000 de copii în diferite ediţii în 44 de limbi.


id0674bSubintitulată „Șapte întrebări asupra morții lui Iisus“, micuța carte a episcopului Lambiasi pune în evidență un paradox esențial și existențial: „figura lui Iisus este fascinantă pentru omul de astăzi, dar crucea îl înspăimântă“.

•••

Perspectiva autorului pune în acord „povestirea evangheliilor și spiritul Scripturii“ și „cultura din zilele noastre“. 1. Oare Iisus a murit cu-adevărat pe cruce?, 2. Oare totul a fost scris și programat dinainte?, 3. Cum a înfruntat Iisus moartea?, 4. A înviat într-adevăr?, 5. De ce acea moarte ne mântuie pe toți?, 6. Ce fel de contemporaneitate există OARE între noi și Hristos?, 7. Ce legătură există oare între Crucea lui Iisus și a noastră?



72a639bc-6ecc-4c05-ac4e-a62978614e26
„S-a spus că tot cel care, după o cădere, meditează câteva rânduri din această lucrare, va găsi, cu ajutorul Domnului, harul de a se ridica“, scrie Joseph Tissot în cuvântul-înainte la această micuță carte de spiritualitate atât de potrivită pentru Postul Mare.
•••
Arta de a ne folosi greşelile este un clasic al vieţii spirituale. Ea reia învăţătura Sfântului Francisc de Sales, care nu încetează să ne aducă aminte că descurajarea în faţa greşelilor noastre repetate este prima bătălie pierdută în lupta pentru a ne înbunătăţi. Dimpotriva, trebuie să ne încredem cu totul în mila lui Dumnezeu, care este infinită.


Cărţile se pot comanda online de pe www.galaxiagutenberg.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s