Micuţa

„Micuţa îi reprezintă, inclusiv prin intermediul numelui, pe toţi copiii care trăiesc în mod magic Crăciunul. Micuţa este întruchiparea bucuriei şi a încrederii absolute. Ea ştie foarte bine, ca toţi copiii de altfel, că în ziua de Crăciun i se va întâmpla ceva minunat.

 

Fragment din „Noi povestiri” – Bruno Ferrero, volum apărut la Editura Galaxia Gutenberg


30645868466_ef3e29684c_oInima Micuţei era mereu plină de iubire şi de bucurie. Cântecele pe care le cânta atunci când o ajuta pe mama sa la treburile casnice umpleau de voie bună casa de piatră în care trăiau. Era foarte harnică: spăla vasele, avea grijă de florile de pe fereastră, aducea lemne pentru foc şi spăla pe jos de câte ori era nevoie.

– Micuţa mea e harnică precum o furnicuţă, spunea mereu mama ei.

– Micuţa mea e veselă ca o privighetoare, se mândrea tatăl ei.

Micuţa umplea casa de bucurie, chiar şi în lungile nopţi de iarnă când mâncarea nu le ajungea.

 „Anul acesta nu putem să-ţi cumpărăm nici cel mai mic cadou”

Sosiră vremuri foarte grele pentru familia care trăia într-un sătuc de coastă francez. Tatăl Micuţei era pescar, dar în acel an fusese foarte bolnav şi nu putuse ieşi pe mare prea des, iar mama încerca să astâmpere cumva foamea familiei. Dar, în ciuda tuturor acestor lipsuri, Micuţa rămânea statornică în credinţă.

– Primăvara va veni curând şi pentru noi, apoi vara, iar tu tată vei fi din nou puternic şi vei putea ieşi pe mare.

Încetul cu încetul, săptămânile treceau, iar banii erau pe terminate. Totuşi, râsetele Micuţei continuau să se audă prin casă, iar când sosi vacanţa, fata exclamă:

– Îmi place atât de mult Crăciunul!

– Draga mea, îi răspunse trist tatăl, anul acesta suntem mai săraci ca oricând şi nu îţi voi putea cumpăra niciun cadou.

Chiar auzind aceste vorbe triste ale tatălul său, Micuţa rămase convinsă că, oricum ar fi, în noaptea de Crăciun, pentru fiecare copil se întâmplă ceva magic. În noaptea de ajun, după ce îşi termină treburile, îşi luă de mână părinţii şi îi rugă:

– Să mergem să fim părtaşi la bucuria Crăciunului!

Plecară din căsuţa lor pentru a se plimba prin sat, unde fiecare fereastră era decorată cu ornamente specifice şi de peste tot se vedea lumina lumânărilor. Căsuţele de piatră erau atât de aproape de stradă, încât cu toţii puteau vedea şi simţi bucuria din fiecare casă.

– Toate casele, în afară de a noastră, sunt pline de bucurie!, se întristă tatăl ei.

Dar Micuţa nici nu îl băgă în seamă. Râdea încontinuu, iar ochii ei străluceau de fericire.

– Suntem foarte norocoşi!, exclamă ea. Toate ornamentele pe care le vedem ne bucură şi pe noi.

 „Iar acum voi scoate afară pantofiorul pentru cadoul de Crăciun”

Apoi, când ajunseră acasă, Micuţa se duse spre pătuţul ei, zicând:

– Iar acum voi scoate afară pantofiorul pentru cadoul de Crăciun.

– Of, Micuţo!, suspină mama ei cu lacrimi în ochi. Chiar nu înţelegi că nu vei primi niciun cadou de Crăciun anul acesta?

Dar Micuţa era încăpăţânată şi îşi puse cizmuliţa de lemn lângă de sobă.

La răsăritul soarelui, Micuţa se trezi şi porni adormită să vadă dacă primise vreun cadou de Crăciun.

– Mamă! Tată! Veniţi repede!, îşi chemă ea părinţii. Ia uitaţi ce cadou mi-a adus copilaşul Isus!

În cizmuliţa Micuţei era un pui de pasăre nou-născut care tremura foarte tare.

– Probabil a căzut din cuibul său prin horn şi a ajuns în cizmuliţa ta, încercă tatăl ei să găsească o explicaţie.

Dar Micuţa nu acordă prea multă atenţie acestei explicaţii. Cu siguranţă acea vrăbiuţă era cadoul ei de Crăciun. Bucuria ei era atât de mare când îngrijea sau hrănea mica pasăre, încât curând se molipsiră şi părinţii ei şi se simţiră fericiţi. Astfel, pentru Micuţa, Crăciunul a fost bogat şi fericit, pentru că spiritul acestei sărbători era întipărit adânc în inima ei.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s