„Drum” – Sf. Josemaría Escrivá

Drum… Al cui…? Al tău, cititorule. De fapt, al oricărui om. Lung…? Hmm…, nu ştiu. Nu ştiu nici eu, nu ştii nici tu. Nimeni dintre oameni nu ştie… Poate dura o clipă – clipa convertirii, un ceas – ceasul morţii, o viaţă – o viaţă de nelinişte şi căutare, de muncă şi rugăciune…. Destinaţia…? Cristos însuşi, adică Desăvârşirea. Îţi aminteşti? „Eu sunt CALEA, Adevărul şi Viaţa…“.

Ce știm despre autorul acestei cărţi? Josemaría Escrivá este un sfânt al Bisericii Romane (beatificat la 17 mai 1992 şi sanctificat la 6 octombrie 2002 de către Papa Ioan Paul al II-lea), preot spaniol, fondatorul celebrei (şi hulitei…) Opus Dei.

Spania! Spania Sfântului Ignaţiu de Loyola, a Sfintei Tereza de Avila, a Sfântului Ioan al Crucii. Spania lui Cervantes şi a lui Don Quijote… Spania a dat lumii acest sfânt contemporan – o nucă tare pentru socialişti, comunişti, masoni, atei, păgâni ş.a…

Josemaría Escrivá şi Opus Dei au scos din minţi jumătatea „liberală“ şi „progresistă“ a umanităţii… Oare de ce? Risc aici un răspuns: din cel puţin trei motive.

Întâi: ideea genială că sfinţenia nu aparţine trecutului (să zicem, Evului Mediu) şi nici unei anume stări de viaţă (să zicem, preoţilor şi călugărilor), ci este la îndemâna omului modern şi laic… Asta sună foarte neplăcut pentru cei care vor (cu orice preţ) să ne transforme pe toţi în rumegătoare blânde şi indiferente, bune doar să cumpere şi să consume. Şi să-şi facă educaţia şi cultura privind la televizor…

Apoi: conservatorismul şi tradiţionalismul – nedisimulate. Celor de la Opus Dei nu le plac deloc mòdele şi modernismele de niciun fel – ei se încăpăţânează în fidelitatea faţă de Cristos, faţă de Biserică, faţă de Evanghelie. În fiecare zi, iar şi iar. Dacă se poate, cu rigoarea şi simplitatea Apostolilor. Şi, culmea tupeului, fac asta în văzul lumii, nu ascunşi între zidurile mânăstirii, unde nu-i vede nimeni. Pe bună dreptate, aceşti oameni sunt socotiţi periculoşi – ar putea da idei şi altora…

În fine, trei: Josemaría Escrivá nu a făcut niciodată un secret din faptul că nutreşte simpatii politice de dreapta. Ehhh, asta-i prea de tot!

Sfântul nostru şi opera sa de suflet şi-au atras ura neîmpăcată a numeroaselor categorii enumerate mai sus: propaganda „progresistă“ s-a dezlănţuit împotriva sa. Dar, ca orice sfânt cumsecade, omul şi-a văzut de treabă – a continuat să predice, să publice, să construiască în slujba Bisericii şi a lui Cristos. Recunoaşterea a venit tot din partea unui sfânt: Papa Ioan Paul al II-lea, un alt anticomunist neînfricat, l-a canonizat pe Josemaría Escrivá, propunându-l Bisericii şi umanităţii ca model.

Acum cred că v-am trezit interesul şi v-am stârnit curiozitatea. Cărticica intitulată „Drum“ se poate citi integral într-o singură zi. Dar e mult mai interesant să o citeşti într-o viaţă. Să o aşezi la capătâi şi să o deschizi la întâmplare, citind în fiecare zi câteva rânduri. Sau să cauţi în cuprinsul ei exact acele cuvinte care răspund întâmplărilor zilei care tocmai s-a încheiat.

În chip neaşteptat, în această carte micuţă încape enorm. Autorul scrie despre caracter şi rugăciune, despre pocăinţă şi scrupule, despre studiu şi dragoste frăţească, despre sfânta liturghie şi smerenie, despre ascultare şi bucurie, despre lupta interioară şi voinţa lui Dumnezeu, despre copilăria spirituală şi perseverenţă şi încă despre multe altele…

Drumul este propria noastră viaţă – cu durerile şi speranţele, bucuriile şi visele, ispitele şi dezamăgirile de fiecare zi. Sfântul Josemaría Escrivá se oferă să ne fie ghid pe acest drum, dar nu o face în nume sau în interes propriu (precum şarlatanii şi falşii profeţi ai zilelor noastre), ci folosind exemplul lui Cristos şi învăţătura Bisericii.

Multe sunt întrebările şi tulburările omului contemporan, hăituit, ameţit, înşelat, însingurat, minţit… Doamne, cu cât suntem mai mulţi şi mai zgomotoşi cu atât suntem mai singuri şi e tot mai gol în jurul nostru. Paradoxul omului modern! Şi nu e singurul.

Disoluţia familiei, refuzul naşterii de copii, frenezia divorţurilor şi a avortului, dezmăţul şi desfrâul – toate astea au fost şi sunt considerate dovezi de emancipare. Mai rău, DREPTURI !!! Şi oare e mai fericit – sau mai liber – omul de astăzi? Oare cum se simt, în adâncul sufletului lor, bărbaţii şi femeile care îşi schimbă „partenerii“ (ce cuvânt!!) ca pe şosete? Ce frumos spune Sf. Josemaría Escrivá: E nevoie de o cruciadă a bărbăţiei şi a curăţiei care să stăvilească şi să anuleze lucrarea primitivă a celor care cred că omul este un animal. – Şi această cruciadă este lucrarea voastră.

Sfântul spaniol predică insistent tăria, perseverenţa, fapta. Fie că e vorba de pocăinţă, studiu, rugăciune sau apostolat. Omul contemporan, prin excelenţă nehotărât, evaziv, relativist, va găsi aici cuvinte şi îndemnuri de îndreptare: „Poartă-te bine acum, fără să-ţi aminteşti de ieri, care a trecut deja, şi fără să te preocupi pentru mâine, care nu ştii dacă va sosi pentru tine.“

Alt simptom frecvent al maladiilor sufleteşti de astăzi – şi diagnosticul lipsit de complezenţă: Te plictiseşti? – Înseamnă că ai simţurile treze şi sufletul adormit.“

În micuţa carte găsim din belşug sfaturi pline de înţelepciune şi delicateţe, atât de necesare omului de astăzi. Iată câteva:

Nu face critici negative: când nu poţi lăuda, taci“.

Când te apropii de Tabernacol gândeşte-te că El!… te aşteaptă de douăzeci de veacuri“.

Nu uita: este mai bogat cel ce are mai puţine nevoi. – Nu-ţi crea nevoi“.

Niciodată nu te vei căi că ai tăcut: foarte des de a fi vorbit“.

E sigur că eşti om al lui Dumnezeu dacă porţi cu bucurie şi în tăcere, nedreptatea“.

Cartea Sfântului Josemaría Escrivá este o operă spirituală de o  frumuseţe cu totul remarcabilă. Pe cei sfinţi, cartea îi ajută întărindu-i în sfinţenia lor. Pe cei slabi în credinţă îi susține oferindu-le un model limpede, aratându-le o cale fără greş: Cristos. Pe cei indiferenţi îi loveşte în moalele capului, trezindu-i: multe dintre cuvintele acestei cărţi contrariază comoditatea gândirii moderne – fals umanitare. Umanitatea deplină şi desăvârşită este a Omului-Dumnezeu.

Lenea, bârfa, minciuna, necurăţia, lăcomia nu se bucură deloc de indulgenţa sfântului – uneori, maniera de a le respinge este brutală, deloc „dulceagă“. Iar acest accent nu convine „sensibilităţii“ contemporane individualiste, egoiste și corecte politic…

Mesajul cărții este simplu – Mergeţi pe drumul vostru împreună cu Cristos. Şi nu uitaţi că sfinţenia este accesibilă oricui. Ea nu aparţine trecutului, nici câtorva privilegiați. Sfântul Josemaría Escrivá ilustrează acest adevăr prin viaţa şi scrierile sale.

Cărticica „Drum“ este o mică bijuterie de adevăr, lumină, spiritualitate şi înţelepciune. Merită să zăbovim îndelung asupra ei, meditând la sfaturile unui sfânt al zilelor noastre

Ana-Maria BOTNARU,

Sursa articol AICI

Reclame

7 cărți pentru vacanța de Crăciun (de citit și de dăruit)

7. Henri J.M. Nouwen – „Pâine pentru drumun jurnal de înțelepciune și credință“

O carte admirabilă, alcătuită ingenios din 365 de meditații spirituale, mici bijuterii, câte una pentru fiecare zi a anului. Autorul, „având o pregătire temeinică în psihologie și teologie“, un „fin cunoscător al naturii umane“, abordează teme esențiale pentru drumul de credință al fiecăruia dintre noi: trăirea clipei, darul prieteniei, descoperirea solitudinii, primirea iertării, dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, adevărata intimitate, legământul lui Dumnezeu, adevărata ospitalitate, atingerea tămăduitoare, autoritate și ascultare, întrebări de sus, ispita de a acumula, Isus, Cel Binecuvântat, a fi ca Isus, puterea Duhului, rodul Duhului, curaj spiritual, lacrimile Tatălui, trupul comunității, comoara celor săraci, tovărășia celor morți, venirea Fiului Omului, meditația, însoțitorul sufletului nostru, stâlpii Bisericii, grădina sfinților, misiunea Bisericii, comuniunea sfinților, unitate în inima lui Dumnezeu, slujirea și viața spirituală, așteptare cu bucurie, trupuri spirituale, dilema vieții, Împărăția păcii, Rai și iad, lumină în întuneric, Inima lui Isus, misiunea împăcării, imaginația lui Dumnezeu.
6. Pr. Tertulian Langa – „Bune vestiri. Reflecții evanghelice“

O carte de citit și recitit, hrană spirituală autentică, rod al trăirii și al gândirii unei figuri

excepționale aparținând Bisericii Greco-Catolice din România – pr. Tertulian Langa. Inițial predici ținute în Catedrala „Schimbarea la Față“ din Cluj, textele din această carte au fost înregistrate și transcrise chiar de către enoriași – de aici farmecul oralității, care face cartea cu atât mai atractivă, dincolo de erudiția copleșitoare a autorului. Temele abordate sunt la fel de diverse precum Evangheliile din duminicile respective: familia creștină, minunea, rugăciunea, botezul, părerea de rău, izvoarele credinței, Înălțarea la cer, șarpele de aramă, permanența harului, momentul nevăzut al Învierii, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, curajul atitudinii – Sf Gheorghe, negarea implicită a lui Dumnezeu, Sfântul păzitor al Pruncului și al Fecioarei, Am obosit? sau suntem lași…, Neprihănita Zămislire, valoarea clipei, icoanele și noi, Sfinții Arhangheli, duminica și munca, gândind la Judecata din urmă, stâlpii credinței în Cristos, Pruncul Isus în peștera din inimi, bogăția sărăciei, credința și înțelegerea.

5. Ioan Ploscaru – „Urmele lui Dumnezeu“
Subintitulată „culegere de pilde, cugetări, exemple, experimentări, întâmplări, meditații și realități existente în Univers“, micuța carte a Episcopului Ploscaru este, după opinia autorului, „un abecedar al credinței pentru cei care nu au studiat religia și încearcă acum să se inițieze“.
„Unde este adevărata fericire, după care tânjește sufletul omenesc? De ce atâta suferință?“, se întreabă retoric autorul. Răspunsul vine în urma unui ocol erudit, alcătuind un impresionant evantai de argumente: știința și credința (Copernic, Kepler, Leibniz, Newton, Gauss, Pasteur, Einstein, Planck, Marconi, Jung), despre ateism (cu formidabilul cuvânt al lui Andre Malraux – „secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc“), cunoașterea lui Dumnezeu, mesajul nescris al naturii, argumentul istoric, existența sufletului, conștiința omului, setea după fericire, Revelația, atributele lui Dumnezeu.
4. Sf. Ioan Bosco – „Viața tânărului Dominic Savio“
Un titlu clasic în biblioteca oricărei familii catolice, „Viața tânărului Dominic Savio“ ne propune biografia unui personaj cu totul extraordinar (atât în epoca sa, cât, mai ales, în epoca noastră): primul copil ridicat la cinstea altarelor. O viață atât de scurtă, numai 15 ani (1842-1857), dar atât de bogată în sfințenie… Pe lângă scrierea lui Don Bosco, cartea cuprinde și mărturiile celor 28 de colegi și prieteni ai lui Dominic, date sub jurământ cu ocazia procesului de beatificare.
Deviza acestui tânăr soldat al lui Cristos spune totul despre gândirea și caracterul său: „Mai degrabă moartea decât păcatul!“ – cuvinte stranii în gura unui copil, cuvinte absente în lumea de azi, care iubește luxul, distracția, pierderea de vreme, gloria deșartă, ridicând adesea păcatul la rang de virtute și considerând sfințenia drept ciudățenie, dacă nu cumva nebunie… Ce exemplu luminos, pentru noi, astăzi, acest sfânt-copil!
3. Adrian Popescu – „Tânărul Francisc“
O carte care mi-a plăcut enorm, pentru că îmbină judicios o specie veche (hagiografia) cu una contemporană (romanul postmodern), un melanj seducător de adevăr istoric și ficțiune smerită, pe urmele lui Giovanni Papini („Viața lui Isus“, „Martorii Patimilor“).
„Orice îmi amintea de Francesco îmi provoca interes maxim și emoție intensă […] o adevărată pasiune care mă făcea să caut, și dincolo de cărți, orice conexiune posibilă cu franciscanii“, scrie autorul în postfață.
Capitolele cărții punctează momentele esențale din viața Sărăcuțului: „Un copil se naște la Assisi“ – „Crainicul marelui rege“ – „Războiul cu Perugia, captivitatea, întoarcerea acasă“ – „Pelerinajul la Petru. Francesco, repară-mi casa!“ – „Primii discipoli. Regula minoriților“ – „Pocăiți-vă, fraților, vremea e scurtă“ – „Un vis din tinerețe: cruciada“ – „Stigmatele: omul cristoform“ – „Clara“ – „Transitus. Frații“. O frumoasă reușită literară, dar și o subtilă și reconfortantă mărturie de credință din partea unui contemporan.
2. Pr. Reginald Garrigou-Lagrange, O.P. – „Cele trei conversiuni și cele trei căi“
Una dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX, părintele dominican Reginald Garrigou-Lagrange a scris enorm și erudit (28 de cărți și sute de articole), printre discipolii săi numărându-se și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, căruia i-a condus teza de doctorat la Universitatea Angelicum. Reputatul teolog are meritul de a fi reușit o sinteză (considerată) imposibilă: între raționalismul tomist și calea contemplativă din operele Sfântului Ioan al Crucii.
Cartea de față este o capodoperă de teologie spirituală, abordând, între altele, necesitatea vieții interioare, realitatea harului și a înfierii noastre prin adopțiunea divină, valoarea adevăratei conversiuni, a doua conversiune a Apostolilor, a doua conversiune în propria noastră viață spirituală și defectele care o fac necesară, Pogorârea Spiritului Sfânt peste Apostoli, purificarea spiritului, necesară perfecțiunii creștine, cele trei vârste ale vieții spirituale în teologia ascetică și mistică, pacea Împărăției lui Dumnezeu.
Traducătorul, pr. Liviu Pandrea, adaugă la textul ilustrului dominican eseul „Despre normalitatea contemplației infuze“, o concluzie, o schiță biografică dedicată autorului și un program zilnic de rugăciuni – toate fiind binevenite însoțiri pentru această carte remarcabilă.
1. Joseph Ratzinger / Papa Benedict al XVI-lea – „Binecuvântarea Crăciunului“
Încheiem acest periplu printre cărți cu o superbă culegere de meditații, „Binecuvântarea Crăciunului“, semnată de Benedict al XVI-lea, supranumit pe bună dreptate „Mozart al teologiei“.
„Crăciunul este cea mai umană sărbătoare a credinței, pentru că ne face să simțim cel mai profund umanitatea lui Dumnezeu. Nicăieri altundeva nu se simte, precum lângă iesle, ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie Emmanuel – un Dumnezeu cu noi“, scrie Joseph Ratzinger în prefață.
„Un Advent foarte personal“, „Căi și chipuri ale așteptării“, „Timp al bucuriei, care nu poate alunga nicio durere“, „Pomul Vieții“, „Boul și măgarul lângă iesle“, „Crăciunul lui Francisc din Assisi“, „Steaua cea nouă“, „Da, viața mea are un sens – este posibil?“, „Slava Lui – în mijlocul acestei lumi“.
Despre Sfântul Francisc din Assisi, Benedict al XVI-lea scrie: „ceea ce l-a mișcat a fost dorința de apropiere, de realitate; a fost dorința de a trăi Betleemul prezent, de a se bucura nemijlocit de nașterea copilului Isus și de a o împărtăși tuturor prietenilor săi“. Iar „Mozart al teologiei“ continuă cu acest aforism teologico-spiritual: „Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului. Cine nu a acceptat acest lucru, nu poate intra în Împărăția Cerurilor“. De citit și de meditat!

 

Micuţa

„Micuţa îi reprezintă, inclusiv prin intermediul numelui, pe toţi copiii care trăiesc în mod magic Crăciunul. Micuţa este întruchiparea bucuriei şi a încrederii absolute. Ea ştie foarte bine, ca toţi copiii de altfel, că în ziua de Crăciun i se va întâmpla ceva minunat.

 

Fragment din „Noi povestiri” – Bruno Ferrero, volum apărut la Editura Galaxia Gutenberg


30645868466_ef3e29684c_oInima Micuţei era mereu plină de iubire şi de bucurie. Cântecele pe care le cânta atunci când o ajuta pe mama sa la treburile casnice umpleau de voie bună casa de piatră în care trăiau. Era foarte harnică: spăla vasele, avea grijă de florile de pe fereastră, aducea lemne pentru foc şi spăla pe jos de câte ori era nevoie.

– Micuţa mea e harnică precum o furnicuţă, spunea mereu mama ei.

– Micuţa mea e veselă ca o privighetoare, se mândrea tatăl ei.

Micuţa umplea casa de bucurie, chiar şi în lungile nopţi de iarnă când mâncarea nu le ajungea.

 „Anul acesta nu putem să-ţi cumpărăm nici cel mai mic cadou”

Sosiră vremuri foarte grele pentru familia care trăia într-un sătuc de coastă francez. Tatăl Micuţei era pescar, dar în acel an fusese foarte bolnav şi nu putuse ieşi pe mare prea des, iar mama încerca să astâmpere cumva foamea familiei. Dar, în ciuda tuturor acestor lipsuri, Micuţa rămânea statornică în credinţă.

– Primăvara va veni curând şi pentru noi, apoi vara, iar tu tată vei fi din nou puternic şi vei putea ieşi pe mare.

Încetul cu încetul, săptămânile treceau, iar banii erau pe terminate. Totuşi, râsetele Micuţei continuau să se audă prin casă, iar când sosi vacanţa, fata exclamă: Continuă lectura

Lecturi pentru Postul Paştelui

Deschide poarta spre credinţă! Cărţi  care “hrănesc” sufletul.

coperta-meditatii-postul-marePlecând de la Geneză și ajungând până în vremea lui Isus, aceste meditaţii pentru Postul Mare scot în evidenţă personaje biblice precum Adam, Noe, Avram, Moise și David, care ne conduc la Cristos și sacrificiul său pentru noi. Săpând mai adânc în istoria bogată a legământului lui Dumnezeu cu noi, lectura fiecărei zile te îmbie să reflectezi profund de-a lungul Postului, culminând cu Paștile și încheind cu Duminica Milostivirii Divine. Mai mult, fiecare zi e îmbogăţită cu un verset din Scriptură, o rugăciune și o întrebare relevantă, toate cu scopul de a-l ajuta pe cititor să aprofundeze experienţa duhovnicească a Postului.
•••
„În acest Post, speranţa mea este că tu vei dobândi o nouă viziune despre Tatăl veșnic care întotdeauna își împlinește cuvântul. Indiferent de obstacolele care apar”

 


traind-evÎn această carte pătrunzătoare, Catherine Doherty abordează cu înţelepciune unică şi claritate dilemele şi anxietăţile lumii moderne. Ea răstoarnă insecuritatea şi temerile lumii, arătându-ne modul prin care „sfânta insecuritate” ar putea fi calea cea mai dreaptă către pacea adevărată. Scrie  impresionant despre numeroase chestiuni luate în derâdere de societatea de astăzi: reînnoirea, sacrificiul, comunitatea şi multe altele. Explică modul în care putem învăţa să depăşim teama şi să trăim în pericol, toate acestea cu credinţă bucuroasă (dar niciodată naivă sau nerealistă) şi speranţă în Cristos.
•••
O lectură obligatorie pentru toţi cei care doresc să trăiască astăzi după valorile lui Isus Cristos.” – Steve Coffey, “Book Nook”

Continuă lectura

Adrienne Von Speyr în curând la Editura Galaxia Gutenberg

dumnezeu-nemarginitDumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri.

Alin Tat