Invitaţie la Târgul de Carte Gaudeamus 2017

Avem plăcerea de a vă invita la a XXIV-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, care va avea loc în perioada 22-26 noiembrie 2017, la Romexpo Bucureşti

Ne găsiţi în Pavilionul Central, nivel 4.50, stand 212

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Invitaţie la Târgul de Carte Gaudeamus 2016

Avem plăcerea de a vă invita la a XXIII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, care va avea loc în perioada 16-23 noiembrie 2016, la Romexpo Bucureşti

Ne găsiţi în Pavilionul Central, nivel 4.50, stand 208

Vă aşteptăm cu o mulţime de noutăţi editoriale de excepţie şi preţuri foarte bune!

Continuă lectura

Adrienne Von Speyr în curând la Editura Galaxia Gutenberg

dumnezeu-nemarginitDumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri.

Alin Tat

Timpul este un dar extraordinar

infinity-time

    *fragment „ Noi povestiri. Pentru şcoală şi cateheză” – Bruno Ferrero(în curs de apariţie la Editura Galaxia Gutenberg)


      Timpul este un dar extraordinar

       În manualul de cateheză pentru copii se spune: „Fiecare zi este un dar minunat care trebuie primit cu responsabilitate şi împărtăşit cu ceilalţi. Programarea multor activităţi în comun şi descoperirea altor oameni este mereu un lucru frumos. Viaţa noastră este înşiruirea multor zile, ca un drum ce trebuie străbătut. Ce voi face astăzi? Pe cine voi întâlni? Prin bucuria şi sacrificiul fiecărei zile Cristos ne cheamă să fim prietenii Săi.”

      Unul dintre lucrurile cele mai importante este acela de a‑i face conştienţi pe copii de adevărata valoare a timpului. Copiii riscă mereu să asimileze conceptul de timp pe care îl au adulţii, un concept îmbinat cu anxietatea precarităţii generale a existenţei. „Propoziţia «nu am timp» este atât de des utilizată şi auzită încât ni se pare o experienţă comună. Avem o percepţie acută asupra disproporţiei dintre timpul pe care îl avem la dispoziţie şi nenumăratele scadenţe, urgenţe şi aşteptări” scrie Cardinalul Martini în cartea sa, Sto alla porta. Apoi continuă: „Vegherea este capacitatea de a găsi timpul necesar pentru îngrijirea aspectelor mai profunde ale fiinţei, care depăşesc nivelul pur clinic şi comercial, ca de exemplu recunoaşterea semnificaţiei propriilor emoţii, impulsuri, tensiuni, pentru a nu le neutraliza în totalitate din dorinţa de a ne face mai suportabilă existenţa, dar cu riscul de a ştirbi mult din profunzimea experienţelor prin care trecem. Dacă nu veghem, vor decide pentru noi reflexele condiţionate şi nu noi înşine. Expresia cea mai concretă a acestei atitudini se regăseşte în aşteptarea creştină a celei de‑a doua veniri a Mântuitorului, care va avea loc la timpul cuvenit, pentru a reda oamenilor deplina libertate”.

      Această temă poate fi dezbătută chiar şi cu copiii, pornind de la o poveste din lumea eschimoşilor, pe care o vom prezenta în continuare.Este utilă pentru a dialoga cu tinerii despre marile virtuţi ale timpului: constanţa, răbdarea, creativitatea, fantezia, contemplaţia, gratitudinea, responsabilita*-tea, speranţa.

  1. Băiatul mereu nemulţumit

      A fost odată, în marele popor eschimos, un conducător de trib care avea un fiu foarte capricios şi mereu schimbător. Se plictisea foarte repede de preocupările sale, de jucăriile sale şi de oamenii din jur. Tot timpul era nemulţumit, chiar dacă nu‑i lipsea nimic.

Vântul dorinţelor

Într‑o zi frumoasă de primăvară, Vinasciua, aşa îl chema pe băiat, şedea în mijlocul unui câmp verde. Vântul îi gâdila nările cu parfumul noului anotimp. Multe animale micuţe se trezeau din hibernare şi ieşeau din vizuinele lor. Fiecare creatură părea că se bucură nespus de acel soare călduţ. Doar Vinasciua nu era atins de bucuria naturii şi mormăia.

Deodată, freamătul vântului deveni mai puternic şi tânărului i se părea că acesta îi adresează chiar câteva cuvinte:

– Sunt vântul dorinţelor! Sunt vântul dorinţelor” Tinere, ce doreşti? Tinere, ce doreşti?

– Vreau să nu mai fie totul atât de plictisitor, răspunse fără ezitare băiatul. Nu îmi place primăvara aceasta atât de delicată. Aş dori, mai de grabă, un soare puternic şi fierbinte care să îmi bronzeze pielea. Aş vrea să înot în apa unui râu, nu să stau aici pe iarbă şi să miros parfumurile primăverii ca o fetiţă. Îmi doresc să fie vară!

– Eşti absolut sigur că vrei să vină vara chiar din acest moment?, întrebă vântul.

– Foarte sigur!

Atunci vântul se făcu şi mai puternic, din ce în ce mai puternic. Îl prinse pe tânăr într‑un vârtej şi începu să‑l învârtă în jurul său multe ore, zile, luni, până când se făcu vară. Apoi, Vinasciua deschise ochii ca şi cum s‑ar fi trezit dintr‑un somn profund. Soarele era fierbinte, iar plantele din jurul său erau toate verzi. Lângă el se afla un izvor cu apă cristalină care forma apoi un râuşor limpede. Vinasciua ar fi vrut să facă o baie, dar apoi îşi spuse:

– E foarte obositor să mă dezbrac, şi apoi ce rost are să fac baie?

Privi pentru o clipă sclipirea soarelui pe apele limpezi ca o oglindă, apoi îşi începu din nou mormăitul. Atunci apa clipoci mai tare şi, la un moment dat, i se adresă tânărului.

– Sunt izvorul dorinţelor! Sunt izvorul dorinţelor! Tinere, ce doreşti?

– Mă plictisesc foarte tare, se lamentă băiatul. M‑am săturat de razele soarelui şi de răsfrângerile sale pe oglinda apelor. Vara este monotonă! Aş vrea să fie toamnă, atunci când se face berea cea proaspătă şi toţi tinerii se întâlnesc pentru a cânta melodii frumoase în jurul meselor cu mâncare aburindă şi dansează până târziu în noapte.

– Dar de ce nu încerci să te bucuri de această vară frumoasă?, insistă izvorul dorinţelor.

– Pentru că nu îmi place! Mie îmi place doar toamna!

– Dar eşti sigur că vrei să vină toamna încă din clipa aceasta?

– Foarte sigur!

Atunci râuleţul ieşi din albie şi se transformă în multe corzi invizibile ce îl învârtiră pe băiat cu o viteză uluitoare timp de mai multe ore, zile, nopţi, săptămâni, luni, până când se făcu toamnă.

Ploaia dorinţelor Continuă lectura

LUCRURILE IMPORTANTE SUNT ÎN INTERIOR

30645868466_ef3e29684c_o„LUCRURILE IMPORTANTE SUNT ÎN INTERIOR”

Unul dintre scopurile învăţământului religios este a-i ajuta pe copii să descopere viaţa, corpul, inteligenţa, toate daruri ale lui Dumnezeu, şi a-i face să înţeleagă faptul că Dumnezeu vrea ca noi să trăim şi să creştem cu bucurie. De asemenea, trebuie să li se explice copiilor că primul nostru răspuns constă în acceptarea darurilor lui Dumnezeu, în creşterea noastră, în respectul faţă de propriul trup.
Pericolul care trebuie evitat este dualismul: să nu vorbim despre trupul nostru ca şi cum ar fi ceva separat de noi. Adesea se zice: „eu am un corp, eu am un suflet”.
„Cu totul altfel se exprimă Biblia şi antropologia modernă: eu sunt corpul meu, eu sunt sufletul meu! Ceea ce noi numim corp nu este altceva decât propriul eu care se exprimă, care iubeşte, care acţionează, care face parte din lumea lucrurilor materiale şi care ne permite să comunicăm cu ceilalţi. Trupul este legătura mea cu universul. Desigur, nimeni nu este făcut numai din trup, iar trupul nu exprimă în totalitate propriul eu. Astfel, chiar dacă uneori trupul este manifestarea şi exprimarea eu-lui, alteori îl limitează, îl ascunde sau, uneori, chiar îl trădează. Trupul omului este un mister, tocmai fiindcă omul nu este numai trup”. (Mario Fillippi, Venite con me. Guida per il catechista, Leumann, 1992, p.174)
Cultura modernă, însă, dă importanţă mai ales valorilor estetice, adică aparenţelor. Un trup perfect este idealul oricărei reclame. Pentru mulţi, trupul perfect a devenit valoarea absolută.
Copiii adoptă rapid această mentalitate şi uneori devin foarte cruzi cu colegii lor care au un oarecare defect fizic, fie el cât de mic.

*fragment „ Noi povestiri. Pentru şcoală şi cateheză” – Bruno Ferrero(în curs de apariţie la Editura Galaxia Gutenberg)

Noutăţi: “Vor privi la cel pe care L-au străpuns. Calea Crucii” şi “Calea Omului Nou. Alături de Sf. Francisc şi Padre Pio” – Marko Ivan Rupnik

 

“Vor privi la cel pe care L-au străpuns. Calea Crucii” – Marko Ivan Rupnik

Colecţia: Artã şi rugãciune / Număr de pagini:34 color / Format: 20×20

Calea Crucii, așa cum o cunoaștem noi, ca formă de devoțiune mai obișnuită și mai populară față de Patimile lui Cristos, de meditație asupra suferinţelor Sale, și de a ne lăsa cuprinși de compasiune, este ultima verigă a unei lungi serii de practici pioase care s-au dezvoltat de-a lungul timpului Pelerinajele în Tara Sfântă începuseră încă din sec. al IV-lea, iar Golgota și Mormântul Sfânt deveniseră ținta unei procesiuni speciale care apoi, cu timpul, s-a extins și în alte locuri sfințite de suferințele Domnului. În Evul Mediu latin, sfântul Francisc este cel care dă, prin reprezentarea scenei Naşterii Domnului, un puternic impuls unei spiritualități a imaginii și, în consecință, evanghelizării. Francisc vede personajele din “iesle” ca pe o posibilitate pentru credincios de a se  intra în starea de suflet și în gândurile acestor personaje. Acest fapt dă posibilitatea unei abordări mult mai întregi și complexe față de simpla comunicare verbală.

Puteţi comanda cartea  AICI


 

“Calea Omului Nou. Alături de Sf. Francisc şi Padre Pio” – Marko Ivan Rupnik

Colecţia: Artã şi rugãciune / Număr de pagini: 76 color / Format: 20×20

Dorința oricărui pelerin este de a ajunge cât mai repede şi cât mai aproape posibil de mormântul sfântului pe care îl venerează, de al cărui sprijin şi îndurare are nevoie sau căruia doreşte să îi aducă mulţumire. Aici se ascunde însă o iluzie spirituală subtilă, căci faptul de a se apropia fizic de acest sfânt, de a-i atinge chiar piatra de mormânt, poate da naştere anumitor emoţii fără a se răsfrânge însă asupra vieţii sale, în ansamblul ei. Din acest motiv, ceea ce stă scris la începutul coborârii spre cripta sfântului trebuie citit cu mare atenţie.
Pe peretele din stânga citim următoarele: „Când s-a împlinit timpul, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său. / Dezbracă-te de omul cel vechi / Ȋmbracă-te cu Cristos / Spiritul Sfânt strigă Abba, / Fii întru Fiul.”, iar pe peretele din dreapta: „Botezaţi-vă în Cristos Isus, / întru moartea Sa. / Ȋnviaţi în El, / din moarte vii întoarceţi-vă / Și umblaţi întru înnoirea vieţii.” Astfel de cuvinte îndeamnă pelerinul să încetinească pasul, să se oprească şi să îşi îndrepte atenţia spre lucrurile bune şi de folos şi, mai ales, să devină conştient de sensul vieţii creştine. Din aceste cuvinte înţelegem că viaţa noastră naturală se îndreaptă inexorabil spre moarte ca urmare a păcatului, dar că datorită vieţii lui Cristos primite prin botez, ne întoarcem la o viaţă nouă în măsura în care ne „îmbrăcăm cu Cristos”. Prin botez, structura noastră lăuntrică participă deja la lumea învierii, a escaladat deja zidul morţii şi se împărtăşeşte cu viaţa lui Cristos, o viaţă primită de la Spiritul Sfânt, care ne întemeiază ca trup al lui Cristos. Aşa cum Spiritul Sfânt se află în Cristos, aşa se află în oricine crede în El. Dumnezeu Tatăl ne face pe toţi părtaşi la Spiritul Său, toţi suntem fiii lui Dumnezeu, uniţi în Cristos ca fii întru Fiul. Aceasta este singura viaţă pe care o poate trăi creştinul, cea legată de sângele lui Cristos, care ne învie în Trupul Său.

Punteţi comanda cartea  AICI

 

 

Noutate editorială : „Vacanţă în Ţara Lăpuşului” – Marioara Rozica Bott

tara lapusului bt-page-001

În etapa actuală turismul a luat o mare amploare, tot mai multe regiuni din România au devenit zone de interes turistic ca urmare a amenajărilor turistice tentante, a promovării produselor turistice locale tot mai pronunţate, a interesului mare pentru intrarea pe o piaţă turistică nouă, europeană, care să stimuleze dorinţa pentru cunoaşterea noilor areale de interes turistic.
În Ţara Lăpuşului resursele atractive se găsesc la tot pasul, unele cunoscute în toată ţara, mănăstiri şi biserici de lemn, altele mai puţin, dar care urmează, printr-o promovare permanentă, să ajungă să fie cunoscute şi valorificate.
Lucrarea de faţă oferă date şi informaţii despre potenţialul turistic natural şi antropic al Ţării Lăpuşului, evidenţiind originalitatea, varietatea şi frumuseţea regiunii, elemente care sunt o garanţie pentru dezvoltarea turismului pe aceste meleaguri.
Relieful cu o mare varietate petrografică generează forme complexe care sporesc frumuseţea peisajelor, favorizând dezvoltarea diferitelor forme de turism recreativ. Aliniamentul munţilor vulcanici Ţibleş – Lăpuş – Gutâi, cu roci eruptive, cristalinul Prelucii, sedimentarul din spaţiul deluros oferă atracţii deosebite: vârfurile maiestoase din Ţibleş, “klippele pienine” din Munţii Lăpuşului, Şatra cu locurile ce amintesc de Pintea Viteazul, Defileul Lăpuşului în arealul Masivului Preluca, Cheile Babei pe Valea Poienii din sudul Masivului Breaza, Depresiunea Lăpuşului cu văile care o străbat, cu lunci, terase şi dealurile care o străjuiesc.
Peşterile inventariate în zona montană, în masivele Preluca şi Breaza, sporesc atractivitatea din acest spaţiu.
Climatul temperat continental permite practicarea diferitelor forme de turism în toate anotimpurile, modificarea aspectului peisagistic imprimat de schimbarea lor este un element de diversificare a activităţilor recreative: iarna te îmbie să mergi la săniuş şi schi; primăvara, când renasc peisajele sub razele soarelui, este o încântare să străbaţi cărările bătătorite ale acestui colţ de ţară; vara te răsfaţă cu căldură şi oferta devine tot mai variată şi complexă, poţi ajunge în orice loc. Nici toamna nu este mai prejos, peisajele autumnale sunt inedite, coloritul multicolor este atât de evident încât rămâi mult să priveşti, poţi visa, îţi poţi imagina că pe aceste locuri au călcat eroi de legendă, frumuseţi de basm şi poţi spune că nu regreţi că ai ajuns aici.
Hidrografia regiunii – râurile cu apele cristaline şi repezi, lacurile cu origini diferite şi apele minerale – constituie un alt element care susţine dezvoltarea turismului. Râul Lăpuş şi afluenţii săi facilitează practicarea unor activităţi recreative, pescuitul sportiv are locuri ideale în regiune, malurile cu spaţii de campare unde poţi petrece clipe plăcute alături de cei care te însoţesc. În cursul mijlociu al râului Lăpuş se găseşte spectaculosul Defileu al Lăpuşului cu o funcţie peisagistică şi de agrement deosebită. Apele minerale, cu o compoziţie chimică variată, sunt o resursă importantă pentru turismul balnear si recreativ.

Vacanta in Tara Lapusului,interior 10-mic

Podoaba vegetală com-pletează frumuseţea re-giunii, participând la diversificarea ofertei tu-ristice.

Fauna, corelată cu particularităţile vegetaţiei, este implicată în turism prin unele aspecte aparte. În pădurile de foioase şi conifere există animale de interes cinegetic.
Spaţiul geografic, în care se găseşte Ţara Lăpuşului, reprezintă o entitate cu identitate proprie, este locul unde – de-a lungul timpului – raporturile între oameni şi teritoriu au generat practici de viaţă teritorială, de amenajare a spaţiului. Oamenii acestor locuri, deschişi la suflet, comunicativi şi generoşi, au răzbit în timp prin muncă şi efort, stabilindu-se o relaţie trainică cu spaţiul. Cultura şi mentalitatea populară, bazate pe valori materiale şi spirituale care le dau originalitate, constituie argumente pentru identitatea acestui spaţiu şi a oamenilor săi în raport cu alte spaţii. Satul lăpuşean, ca un spaţiu social suprapus spaţiului geografic, conservă elemente tradiţionale cum sunt: structura aşezării, arhitectura şi organizarea tradiţională a casei şi gospodăriei, monumentele de arhitectură populară din lemn – bisericile, ocupaţiile, tradiţiile şi obiceiurile populare, instalaţiile ţărăneşti, portul popular şi modul de gândire al oamenilor.

fig 48Vechimea populării acestui ţinut este confirmată de descoperirile arheologice de la Suciu de Sus şi Lăpuş, din perioada epocii bronzului, în prezent obiective turistice. Vestigii impor-tante aparţin perioadei medievale când meşteşugul prelucrării lemnului a cunoscut o amploare deosebită, acum îşi fac apariţia bisericile din lemn, adevărate monumente de arhitectură, create de meşterii populari ai locului, gospodăriile şi porţile din lemn. Cele mai impresionante biserici sunt cele din Rogoz (1633, monument UNESCO), Cupşeni (sec. XVII), Libotin (sec. XVIII).

fig 89Comorile etnografice, reper al locului, impresionează prin autenticitate şi specificitate, prin bogăţie şi varietate, scoţând în evidenţă talentul desăvârşit al localnicilor. Ospitalitatea şi genero-zitatea oamenilor, gastronomia locală constituie elemente de atractivi-tate, de interes turistic, de îndemn de a călători şi a poposi în Ţara Lăpuşului.
Lucrarea de faţă este adresată iubitorilor de călătorii şi lectură, iubitorilor de frumos şi inedit, celor care doresc să cunoască locuri noi şi oamenii lor.

Prof. Marioara Rozica Bott