7 cărți pentru vacanța de Crăciun (de citit și de dăruit)

7. Henri J.M. Nouwen – „Pâine pentru drumun jurnal de înțelepciune și credință“

O carte admirabilă, alcătuită ingenios din 365 de meditații spirituale, mici bijuterii, câte una pentru fiecare zi a anului. Autorul, „având o pregătire temeinică în psihologie și teologie“, un „fin cunoscător al naturii umane“, abordează teme esențiale pentru drumul de credință al fiecăruia dintre noi: trăirea clipei, darul prieteniei, descoperirea solitudinii, primirea iertării, dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, adevărata intimitate, legământul lui Dumnezeu, adevărata ospitalitate, atingerea tămăduitoare, autoritate și ascultare, întrebări de sus, ispita de a acumula, Isus, Cel Binecuvântat, a fi ca Isus, puterea Duhului, rodul Duhului, curaj spiritual, lacrimile Tatălui, trupul comunității, comoara celor săraci, tovărășia celor morți, venirea Fiului Omului, meditația, însoțitorul sufletului nostru, stâlpii Bisericii, grădina sfinților, misiunea Bisericii, comuniunea sfinților, unitate în inima lui Dumnezeu, slujirea și viața spirituală, așteptare cu bucurie, trupuri spirituale, dilema vieții, Împărăția păcii, Rai și iad, lumină în întuneric, Inima lui Isus, misiunea împăcării, imaginația lui Dumnezeu.
6. Pr. Tertulian Langa – „Bune vestiri. Reflecții evanghelice“

O carte de citit și recitit, hrană spirituală autentică, rod al trăirii și al gândirii unei figuri

excepționale aparținând Bisericii Greco-Catolice din România – pr. Tertulian Langa. Inițial predici ținute în Catedrala „Schimbarea la Față“ din Cluj, textele din această carte au fost înregistrate și transcrise chiar de către enoriași – de aici farmecul oralității, care face cartea cu atât mai atractivă, dincolo de erudiția copleșitoare a autorului. Temele abordate sunt la fel de diverse precum Evangheliile din duminicile respective: familia creștină, minunea, rugăciunea, botezul, părerea de rău, izvoarele credinței, Înălțarea la cer, șarpele de aramă, permanența harului, momentul nevăzut al Învierii, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, curajul atitudinii – Sf Gheorghe, negarea implicită a lui Dumnezeu, Sfântul păzitor al Pruncului și al Fecioarei, Am obosit? sau suntem lași…, Neprihănita Zămislire, valoarea clipei, icoanele și noi, Sfinții Arhangheli, duminica și munca, gândind la Judecata din urmă, stâlpii credinței în Cristos, Pruncul Isus în peștera din inimi, bogăția sărăciei, credința și înțelegerea.

5. Ioan Ploscaru – „Urmele lui Dumnezeu“
Subintitulată „culegere de pilde, cugetări, exemple, experimentări, întâmplări, meditații și realități existente în Univers“, micuța carte a Episcopului Ploscaru este, după opinia autorului, „un abecedar al credinței pentru cei care nu au studiat religia și încearcă acum să se inițieze“.
„Unde este adevărata fericire, după care tânjește sufletul omenesc? De ce atâta suferință?“, se întreabă retoric autorul. Răspunsul vine în urma unui ocol erudit, alcătuind un impresionant evantai de argumente: știința și credința (Copernic, Kepler, Leibniz, Newton, Gauss, Pasteur, Einstein, Planck, Marconi, Jung), despre ateism (cu formidabilul cuvânt al lui Andre Malraux – „secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc“), cunoașterea lui Dumnezeu, mesajul nescris al naturii, argumentul istoric, existența sufletului, conștiința omului, setea după fericire, Revelația, atributele lui Dumnezeu.
4. Sf. Ioan Bosco – „Viața tânărului Dominic Savio“
Un titlu clasic în biblioteca oricărei familii catolice, „Viața tânărului Dominic Savio“ ne propune biografia unui personaj cu totul extraordinar (atât în epoca sa, cât, mai ales, în epoca noastră): primul copil ridicat la cinstea altarelor. O viață atât de scurtă, numai 15 ani (1842-1857), dar atât de bogată în sfințenie… Pe lângă scrierea lui Don Bosco, cartea cuprinde și mărturiile celor 28 de colegi și prieteni ai lui Dominic, date sub jurământ cu ocazia procesului de beatificare.
Deviza acestui tânăr soldat al lui Cristos spune totul despre gândirea și caracterul său: „Mai degrabă moartea decât păcatul!“ – cuvinte stranii în gura unui copil, cuvinte absente în lumea de azi, care iubește luxul, distracția, pierderea de vreme, gloria deșartă, ridicând adesea păcatul la rang de virtute și considerând sfințenia drept ciudățenie, dacă nu cumva nebunie… Ce exemplu luminos, pentru noi, astăzi, acest sfânt-copil!
3. Adrian Popescu – „Tânărul Francisc“
O carte care mi-a plăcut enorm, pentru că îmbină judicios o specie veche (hagiografia) cu una contemporană (romanul postmodern), un melanj seducător de adevăr istoric și ficțiune smerită, pe urmele lui Giovanni Papini („Viața lui Isus“, „Martorii Patimilor“).
„Orice îmi amintea de Francesco îmi provoca interes maxim și emoție intensă […] o adevărată pasiune care mă făcea să caut, și dincolo de cărți, orice conexiune posibilă cu franciscanii“, scrie autorul în postfață.
Capitolele cărții punctează momentele esențale din viața Sărăcuțului: „Un copil se naște la Assisi“ – „Crainicul marelui rege“ – „Războiul cu Perugia, captivitatea, întoarcerea acasă“ – „Pelerinajul la Petru. Francesco, repară-mi casa!“ – „Primii discipoli. Regula minoriților“ – „Pocăiți-vă, fraților, vremea e scurtă“ – „Un vis din tinerețe: cruciada“ – „Stigmatele: omul cristoform“ – „Clara“ – „Transitus. Frații“. O frumoasă reușită literară, dar și o subtilă și reconfortantă mărturie de credință din partea unui contemporan.
2. Pr. Reginald Garrigou-Lagrange, O.P. – „Cele trei conversiuni și cele trei căi“
Una dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX, părintele dominican Reginald Garrigou-Lagrange a scris enorm și erudit (28 de cărți și sute de articole), printre discipolii săi numărându-se și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, căruia i-a condus teza de doctorat la Universitatea Angelicum. Reputatul teolog are meritul de a fi reușit o sinteză (considerată) imposibilă: între raționalismul tomist și calea contemplativă din operele Sfântului Ioan al Crucii.
Cartea de față este o capodoperă de teologie spirituală, abordând, între altele, necesitatea vieții interioare, realitatea harului și a înfierii noastre prin adopțiunea divină, valoarea adevăratei conversiuni, a doua conversiune a Apostolilor, a doua conversiune în propria noastră viață spirituală și defectele care o fac necesară, Pogorârea Spiritului Sfânt peste Apostoli, purificarea spiritului, necesară perfecțiunii creștine, cele trei vârste ale vieții spirituale în teologia ascetică și mistică, pacea Împărăției lui Dumnezeu.
Traducătorul, pr. Liviu Pandrea, adaugă la textul ilustrului dominican eseul „Despre normalitatea contemplației infuze“, o concluzie, o schiță biografică dedicată autorului și un program zilnic de rugăciuni – toate fiind binevenite însoțiri pentru această carte remarcabilă.
1. Joseph Ratzinger / Papa Benedict al XVI-lea – „Binecuvântarea Crăciunului“
Încheiem acest periplu printre cărți cu o superbă culegere de meditații, „Binecuvântarea Crăciunului“, semnată de Benedict al XVI-lea, supranumit pe bună dreptate „Mozart al teologiei“.
„Crăciunul este cea mai umană sărbătoare a credinței, pentru că ne face să simțim cel mai profund umanitatea lui Dumnezeu. Nicăieri altundeva nu se simte, precum lângă iesle, ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie Emmanuel – un Dumnezeu cu noi“, scrie Joseph Ratzinger în prefață.
„Un Advent foarte personal“, „Căi și chipuri ale așteptării“, „Timp al bucuriei, care nu poate alunga nicio durere“, „Pomul Vieții“, „Boul și măgarul lângă iesle“, „Crăciunul lui Francisc din Assisi“, „Steaua cea nouă“, „Da, viața mea are un sens – este posibil?“, „Slava Lui – în mijlocul acestei lumi“.
Despre Sfântul Francisc din Assisi, Benedict al XVI-lea scrie: „ceea ce l-a mișcat a fost dorința de apropiere, de realitate; a fost dorința de a trăi Betleemul prezent, de a se bucura nemijlocit de nașterea copilului Isus și de a o împărtăși tuturor prietenilor săi“. Iar „Mozart al teologiei“ continuă cu acest aforism teologico-spiritual: „Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului. Cine nu a acceptat acest lucru, nu poate intra în Împărăția Cerurilor“. De citit și de meditat!

 

Reclame

Micuţa

„Micuţa îi reprezintă, inclusiv prin intermediul numelui, pe toţi copiii care trăiesc în mod magic Crăciunul. Micuţa este întruchiparea bucuriei şi a încrederii absolute. Ea ştie foarte bine, ca toţi copiii de altfel, că în ziua de Crăciun i se va întâmpla ceva minunat.

 

Fragment din „Noi povestiri” – Bruno Ferrero, volum apărut la Editura Galaxia Gutenberg


30645868466_ef3e29684c_oInima Micuţei era mereu plină de iubire şi de bucurie. Cântecele pe care le cânta atunci când o ajuta pe mama sa la treburile casnice umpleau de voie bună casa de piatră în care trăiau. Era foarte harnică: spăla vasele, avea grijă de florile de pe fereastră, aducea lemne pentru foc şi spăla pe jos de câte ori era nevoie.

– Micuţa mea e harnică precum o furnicuţă, spunea mereu mama ei.

– Micuţa mea e veselă ca o privighetoare, se mândrea tatăl ei.

Micuţa umplea casa de bucurie, chiar şi în lungile nopţi de iarnă când mâncarea nu le ajungea.

 „Anul acesta nu putem să-ţi cumpărăm nici cel mai mic cadou”

Sosiră vremuri foarte grele pentru familia care trăia într-un sătuc de coastă francez. Tatăl Micuţei era pescar, dar în acel an fusese foarte bolnav şi nu putuse ieşi pe mare prea des, iar mama încerca să astâmpere cumva foamea familiei. Dar, în ciuda tuturor acestor lipsuri, Micuţa rămânea statornică în credinţă.

– Primăvara va veni curând şi pentru noi, apoi vara, iar tu tată vei fi din nou puternic şi vei putea ieşi pe mare.

Încetul cu încetul, săptămânile treceau, iar banii erau pe terminate. Totuşi, râsetele Micuţei continuau să se audă prin casă, iar când sosi vacanţa, fata exclamă: Continuă lectura

Lecturi pentru Postul Paştelui

Deschide poarta spre credinţă! Cărţi  care “hrănesc” sufletul.

coperta-meditatii-postul-marePlecând de la Geneză și ajungând până în vremea lui Isus, aceste meditaţii pentru Postul Mare scot în evidenţă personaje biblice precum Adam, Noe, Avram, Moise și David, care ne conduc la Cristos și sacrificiul său pentru noi. Săpând mai adânc în istoria bogată a legământului lui Dumnezeu cu noi, lectura fiecărei zile te îmbie să reflectezi profund de-a lungul Postului, culminând cu Paștile și încheind cu Duminica Milostivirii Divine. Mai mult, fiecare zi e îmbogăţită cu un verset din Scriptură, o rugăciune și o întrebare relevantă, toate cu scopul de a-l ajuta pe cititor să aprofundeze experienţa duhovnicească a Postului.
•••
„În acest Post, speranţa mea este că tu vei dobândi o nouă viziune despre Tatăl veșnic care întotdeauna își împlinește cuvântul. Indiferent de obstacolele care apar”

 


traind-evÎn această carte pătrunzătoare, Catherine Doherty abordează cu înţelepciune unică şi claritate dilemele şi anxietăţile lumii moderne. Ea răstoarnă insecuritatea şi temerile lumii, arătându-ne modul prin care „sfânta insecuritate” ar putea fi calea cea mai dreaptă către pacea adevărată. Scrie  impresionant despre numeroase chestiuni luate în derâdere de societatea de astăzi: reînnoirea, sacrificiul, comunitatea şi multe altele. Explică modul în care putem învăţa să depăşim teama şi să trăim în pericol, toate acestea cu credinţă bucuroasă (dar niciodată naivă sau nerealistă) şi speranţă în Cristos.
•••
O lectură obligatorie pentru toţi cei care doresc să trăiască astăzi după valorile lui Isus Cristos.” – Steve Coffey, “Book Nook”

Continuă lectura

„Canta che ti passa” – Virginia Zeani în dialog cu Sever Voinescu

vz-opera-drawings0046-813x1024Cartea pe care o am în faţă ar trebui să-şi facă loc în biblioteca dumneavoastră după ce aţi petrecut împreună cu ea câteva ceasuri de poveste – fiţi siguri că nu o veţi uita prea repede, ba mai mult: veţi dori să o recitiţi.

Apariţia ei este bine-venită din două motive care, trebuie să recunosc de la bun început, se bat cap în cap:

a) punctul de vedere pesimist: România tembelizată, manelizată, siliconată, JALNICĂ are nevoie de şocuri menite să o trezească. Si asta cât mai repede, până nu ne înghite pe toţi. Această carte reprezintă un astfel de şoc pentru acei oameni care nu au intrat niciodată într-o sală de operă sau de concert şi care habar nu au cine e Virginia Zeani. Un şoc emoţional şi cultural pentru cei care îşi petrec timpul pe Facebook tăind frunză la câini şi îşi fac educaţia pe Wikipedia, prin metoda copy-paste…

b) punctul de vedere optimist: România profundă, România cultă, frumoasă, decentă, ADEVĂRATĂ nu a dispărut (în ciuda faptului că nu prea o vedem la televizor!!!). Mă refer la acei oameni (nu neapărat de vârsta a treia şi nu neapărat puţini) care au obiceiul de a citi tot felul de cărţi, dar nu în scop practic-profesional, ci din dorinţa irepresibilă de a cunoaşte, oameni care ştiu să-şi cultive „grădina interioară”, care se bucură de muzica clasică, de artă, de librării, muzee, biblioteci. Pentru ei, întâlnirea cu această carte va fi, în mod sigur, o sărbătoare. E foarte greu să o prezint sau să o descriu pe Virginia Zeani. Aş putea să vă spun doar atât: este una dintre cele mai formidabile voci de operă din câte au existat (şi vor mai exista) vreodată pe faţa pământului… Cine o ascultă pentru prima oară şi vrea să rezume impresiile într-un singur cuvânt, ar avea de ales între ULUITOR şi INCREDIBIL. Eroina acestei cărţi, un model de frumuseţe şi performanţă, de talent şi generozitate, dedică acest dialog-mărturie compatrioţilor săi – „românii mei dragi, atât tinerii la început de drum, cât şi cei din generaţia mea care m-au însoţit tot timpul cu sprijinul şi admiraţia lor şi pe care nu-i voi uita niciodată, să înţeleagă din aceste rânduri lupta pe care trebuie să odai toată viaţa când ai talent şi voinţa de a-l dezvolta şiexprima. Un talent reprezintă o mare responsabilitate

– trebuie să munceşti, să fii gata să te sacrifici şi să-l slujeşti cu credinţă”. În aproape 300 de pagini, inteligenţa întrebărilor se împleteşte cu generozitatea şi smerenia răspunsurilor pentru a oferi cititorului metafora-oglindă a unei vieţi exemplare. Nu pentru că ar fi perfectă (ce curaj, câtă suferinţă şi negare de sine, ce efort neîntrerupt ascund strălucitoarele apariţii ale celei supranumite L’assoluta…), ci fiindcă în plan uman şi artistic reprezintă un model viu, de urmat: în ciuda tuturor vicisitudinilor (deloc puţine într-o viaţă de om), Virginia Zeani nu s-a lăsat doborâtă, nu s-a descurajat, nu a abandonat lupta cu sine, cu viaţa, cu dificultăţile… Această carte oferă portretul unui învingător, dar nu oricum, nu în orice condiţii sau prin orice mijloace – ci onest, curat, refuzând să „trişeze”. Acesta mi se pare mesajul cel mai important al acestei cărţi, într-o lume românească (şi nu numai) dominată de impostură la toate nivelurile…. Despre cine şi despre ce povesteşte Virginia Zeani în această carte? Sunt mii de imagini şi tot atâtea clipe picurând din amintire… Solovăstrul natal şi amintirea bunicilor, prima călătorie la Bucureşti, primul contact cu muzica (ţiganii lăutari din Solovăstru), o întâlnire providenţială – cu Lydia Lipowska (în 1942), visul unei cariere în Italia şi plecarea spre patria operei (1947), o cumpănă de moarte – cumplita boală de plămâni şi miracolul vindecării, catastrofa umană, politică, socială şi istorică a instaurării comunismului în România, întâlnirea cu idolul său – tenorul Aureliano Pertile, personajul preferat – Violetta Valery, prieteni celebri (Federico Fellini, Giulietta Masina, Tyrone Power), soţul şi iubirea ei de o viaţă, Nicola Rossi-Lemeni (muzician, poet, pictor), fiul lor – Alessandro, despre Scala din Milano – templul operei, revenirea în România pentru un spectacol (1966) şi pentru înregistrarea unui disc – devenit o pagină de aur în istoria muzicii româneşti (Traviata, alături de Ion Buzea şi Nicolae Herlea, 1968), participarea la Festivalul „George Enescu” (1970), moartea tatălui, într-un stupid accident de maşină (Iugoslavia, 1971), povestea halucinantă a cumpărării părinţilor (la propriu, cu bani!) pentru a fi salvaţi din „raiul” comunist, stabilirea în Statele Unite (1980), moartea mamei (1983), amintiri despre Celibidache, Toscanini, Karajan, semnificaţia muzicii enesciene pentru secolul XX, colaborarea cu dirijorul Tullio Serafin, amintiri despre legendarul cuplu Federico Fellini – Giulietta Masina, Nino Rotta, Roberto Rossellini, roluri inedite – Maria Vetsera, în opera dodecafonică „Mayerling” (partitură scrisă special pentru Virginia Zeani şi dedicată ei, 1960), premiera mondială a operei „Dialogul Carmelitelor” de Francis Poulenc (rolul Blanche, 1957) – aceeaşi operă, dar un alt rol (Mother Marie), avea să marcheze finalul unei cariere muzicale fabuloase (opera din San Francisco, 1983), profesia didactică, din generozitatea de a dărui celor tineri (Indiana University), 70 (!) de ani de prietenie cu Germaine Clemens-Rădulescu, dialogul vocii umane cu diverse instrumente aparţinând orchestrei, legătura sufletului cu Dumnezeu prin credinţă şi rugăciune, secrete profesionale referitoare la canto şi diverse tipuri de voce, parteneri de scenă faimoşi – de la Beniamino Gigli şi Alfredo Kraus la Carlo Bergonzi şi Placido Domingo, rolul şcolii şi al profesorilor pentru un cântăreţ de operă, triumful de public şi de critică pe tărâm american (Philadelphia, New York, Houston, New Orleans), cariera muzicală a lui Nicola Rossi-Lemeni (în Europa şi în Statele Unite), întâlnirea cu o excepţională Universitate – Bloomington, Indiana (cinci orchestre, 300-400 de studenţi la canto, dirijori şi pianişti foarte buni) şi o carieră didactică (1980-2004) la fel de strălucitoare precum fusese cea artistică – Universitate unde a obţinut titlul de Profesor Emeritus, cel mai înalt titlu academic în SUA, grupul de români de la Indiana University (Matei şi Adriana Călinescu, Christina Zarifopol Ilias, Ciprian Foiaş), alţi muzicieni români celebri, profesori universitari (Iolanda Mărculescu, Serban Lupu), prietenia specială şi maternitatea spirituală faţă de soprana Angela Gheorghiu, „rivalitatea” cu Maria Callas şi amintiri personale despre celebra soprană de origine greacă, relaţia specială cu muzica contemporană (Poulenc, Menotti), şicane şi răutăţi de tot felul la Scala din Milano (din cauza căsătoriei cu basul Nicola Rossi-Lemeni), dar şi prietenii frumoase în lumea operei (Giulietta Simionato), roluri celebre sau mai puţin cântate, străbătând secole de muzică (de la Monteverdi la Puccini, de la Handel la Wagner şi de la Verdi la Poulenc…) Citiţi această carte şi bucuraţi-vă de frumuseţea unui destin împlinit. Apoi ascultaţi înregistrările Virginiei Zeani şi lăsaţi-vă pătrunşi de fiorul muzicii adevărate, care se naşte în suflet şi se adresează sufletului! si nu uitaţi că lupta nu e în primul rând cu rivalii, ci cu sine! Mai presus de orice, învăţaţi (sau amintiţi-vă) minunata lecţie a admiraţiei – admirând ceea ce merită admirat sufletul oricărui om se va îmbogăţi într-un fel enigmatic şi profund…

 Ana-Maria Botnaru