Gândul bun al săptămânii: Fulton J. Sheen

A fi păcătoși este nefericirea noastră, dar a ști acest lucru este speranţa noastră.

E mai multă bucurie, a spun Domnul, printre îngerii din ceruri pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă.

Când iubirea este înțeleasă așa cum se cuvine, nu ne pare rău de păcate pentru ca Dumnezeu să ne ierte; ci regretăm să primim acea iertare. Dumnezeu este gata să ne ierte înainte ca noi să ne căim. Durerea noastră face ca acea iertare să devină disponibilă. Tatăl nu a început să-l ierte pe fiul risipitor când l-a văzut îndreptându-se spre casă. Tatăl îl iertase deja încă de la început. Dar  acea iertare nu putea deveni efectivă până când fiul nu se căia că a rupt legătura cu tatăl, căutând să o restabilească.

După cum muzica există mereu, dar nu o auzim până nu deschidem și reglăm radioul, la fel și iertarea este mereu la îndemână, dar nu o putem primi atâta timp cât sufletului îi lipsește căinţa şi propunerea îndreptării. Găsim numai ceea ce căutăm: natura are multe secrete de dezvăluit, dar nu ni le va pune la dispoziție până când nu venim în fața ei răbdători, supunându-ne legilor sale. Numai printr-o astfel de supunere vom putea primi. Păcatul nu poate fi iertat atâta vreme cât nu avem dorinţa manifestată prin rugăciune de a avea o relaţie diferită cu Dumnezeu – nu cea distantă și temătoare, cauzată de păcat. A fi păcătoși este nefericirea noastră, dar a ști acest lucru este speranţa noastră.

fragment din cartea „pacea inimii” – arhiepiscopul fulton j. sheen

vezi pe site >>

Trei tipuri de libertate – Arhiepiscopul Fulton Sheen (fragment din “Strigătele lui Isus pe Cruce”)

Ce faceți cu libertatea voastră? Puteți face trei lucruri:

1. Să o folosiți pentru dorințele voastre egoiste.
2. Să o fărâmițați în minuscule zone de loialități banale sau de capricii trecătoare.
3. Să o supuneți lui Dumnezeu.

Dacă păstrați libertatea doar pentru voi, fiind arbitrară și lipsită de standarde, veți descoperi că se degradează rapid, devenind o autoafirmare sfidătoare. După ce toate sunt permise doar pentru că așa vreți, veți deveni sclavii opțiunilor voastre. Dacă voința voastră decide că puteți bea oricât doriți, în curând veți descoperi că nu mai aveți libertatea de a nu bea, dar și că băutura a devenit stăpâna voastră, nu voi sunteți stăpânii ei. Libertatea fără limite este tiranie fără limite. La asta s-a referit Domnul când a spus: “Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului” (Ioan 8:34).

A doua cale este să deveniți diletanți, folosindu-vă libertatea ca un fluture, zburând când pe o floare, când pe alta, dar trăind fără niciuna și murind fără vreuna. Nimic nu doriți din toată inima, fiindcă inima este fărâmițată în o mie de bucățele. Astfel, sunteți divizați voi împotriva voastră: în voi se poartă un război civil, fiindcă sunteți sfâșiați între porniri și dorințe contrare.

Când sunteți nemulțumiți, vă schimbați preferințele și dorințele, dar nu vă schimbați niciodată voi înșivă. Sunteți asemenea acelui om care s-a plâns bucătăresei că oul de la micul dejun nu este proaspăt și i-a cerut să îi aducă altul. Ea a venit imediat cu un ou, dar mâncându-l, el a descoperit că era același ou, așezat invers. Mereu este acelaşi sine: dorințele se schimbă, nu sufletul. În acest caz, nici măcar interesul vostru față de ceilalți nu este real.

În momentele de sinceritate, veți recunoaște că ați interacționat cu ei bazându-vă pe propriul interes; le-ați permis să vorbească atunci când erau de acord cu voi, dar i-ați redus la tăcere când nu erau de acord; chiar momentele voastre de iubire nu erau decât un schimb reciproc de egocentrisme seci; tu vorbeşti despre tine cinci minute, el vorbeşte despre sine cinci munute, dar dacă se lungește devine plictisitor.

Nu e de mirare că astfel de oameni spun adesea: „Trebuie să mă adun”. Ei mărturisesc astfel că sunt ca niște oglinzi sparte, fiecare ciob reflectând o imagine diferită. În esență, aceasta este depravarea sau incapacitatea de a alege una dintre numeroasele atracții; sufletul este dispersat, scindat sau „legiune”, aşa cum se numește satana pe sine (Marcu 5:9).

În fine, vă puteți folosi libertatea aşa cum a făcut Hristos pe Cruce, încredințându-Şi duhul în mâinile Tatălui și așa cum ne-a îndemnat Maria la nunta din Cana, să facem în toate voia Sa. Aceasta este libertatea perfectă: dislocarea sinelui ca ax al impulsurilor noastre și centrarea opțiunilor, deciziilor și acțiunilor noastre pe Iubirea divină. „Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”.

Suntem toți precum acei melci care nu pot trăi decât dacă se agață de o stâncă. Libertatea noastră ne obligă să ne agățăm de ceva. Avem libertatea de-a o ceda; suntem liberi să ne alegem servituțile. A ne supune Iubirii desăvârșite înseamnă a ne supune fericirii și, prin urmare, înseamnă să fim perfect liberi.

Astfel, “a-L sluji înseamnă a domni”. Dar ne temem. Ca Sfântul Augustin în tinerețe, spunem: „Vreau să te iubesc, Doamne, dar puțin mai târziu, nu acum”. Ne temem de Acela care vine la noi însângerat și încununat cu spini: “Trebuie ca putreziciunea morții să facă roditoare ogoarele Tale?” Aurul trebuie purificat în foc? Trebuie ca mâinile care cheamă printr-un gest să poarte urmele roşii ale cuielor? Trebuie să renunț la lumânarea mea dacă am soarele? Trebuie să nu mai bat dacă uşa iubirii e deschisă? Oare nu ne comportăm față de Dumnezeu și față de Maria ca un copil care urăște îmbrățișarea afectuoasă a părinților fiindcă nu avem chef să iubim?

Francis Thompson a scris aceste versuri după ce a auzit acele cuvinte din gura unui copil:

“De ce mă îmbrățișezi aşa
Şi mă iei pe genunchi?
Într-adevăr, nu faci decât să mă superi
Te rog, dă-mi pace:
Vreau să fiu iubit câteodată
Când am eu chef!”
Aşa spunea un copilaş,
Un copilaş îndărătnic,
Răzvrătindu-se împotriva brațelor ce-i ofereau iubire
Şi plângând arțăgos.
Mă întorc către preabunul Dumnezeu
“Îți cer iertare, Iubire preaînaltă,
Eu cred că brațele acelea sunt ale Tale
Iar acel copil sunt eu”

După cum a spus Pascal: ”Există doar două feluri de oameni care îi putem numi rezonabili: cei care Îl slujesc pe Dumnezeu din toată inima, pentru că Îl cunosc, și cei care Îl caută cu toată inima, pentru că nu Îl cunosc.”

Există, prin urmare, o oarecare speranță pentru cei nemulțumiți cu alegerile făcute în viață și care sunt în căutare. Dacă faceți doar asta, creați un gol. E mult mai bine să spuneți  “Sunt păcătos” decât să spuneți “Nu am nevoie de religie”. Golul poate fi umplut, dar în cei îmbătați de sine nu există loc pentru Dumnezeu. Iar când vom reuși să ne abandonăm lui Dumnezeu, vom striga împreună cu Sfântul Augustin: „Târziu Te-am iubit, Frumusețe atât de veche, târziu Te-am iubit!”, aşa cum descoperim în versurile marelui poet:

„O, câștig ce stai ascuns nedobândit în orişice câștig!
O, iubire pe care o ratăm în orice iubire!
O, înălțime ce te afli deasupra tuturor înălțimilor!
O, frumusețe ce laşi durere în urma oricărei frumuseți!
Cel pe care de nu îl avem orice am avea e în zadar!"

Fragment din “Strigătele lui Isus pe Cruce” – Fulton J. Sheen. Dacă eşti intersat de această carte găseşti detalii aici 📎

Fulton Sheen despre dezamăgire

În ultimul Său cuvânt, Domnul spune că nicăieri nu ne putem simți împliniți decât în Dumnezeu. Este absolut imposibil să fim fericiți aici, pe pământ. Nimic nu demonstrează mai clar acest lucru decất dezamăgirea. Aproape că putem spune că esența vieții este dezamăgirea. Abia așteptăm o funcție, o căsătorie, o proprietate, putere, popularitate, bogăție, iar când le obținem, trebuie să recunoaştem, dacă suntem oneşti, că nu se ridică la așteptările noastre.

Copii fiind, abia așteptam Crăciunul. Şi când venea, ne săturam de dulciuri și de jucării, și de păpuşi, și apoi ne strecuram în pat și ne spuneam în inimioarele noastre: „Într-un fel sau altul, nu e chiar ce ne aşteptam”. Iar această experiență s-a repetat de mii de ori în viață.

Dar de ce există dezamăgirea? Pentru că așteptăm un viitor ideal, pe care îl înzestrăm cu ceva din infinititatea spiritului. Îmi pot imagina o casă cu o mie de camere tapetate cu diamante şi cu smaralde, dar nu voi vedea vreodată așa ceva. Îmi pot imagina un munte de aur, dar nu voi vedea unul niciodată.

La fel se întâmplă cu idealurile noastre pământeşti. Le dăm culoarea culoarea calităţilor sufletului nostru. Dar când devin realitate, sunt concrete, delimitate. Apare o disproporție uriașă între idealul imaginat de noi și realitatea care ne stă în față.

Acea disproporție între infinit și finit este sursa dezamăgirii noastre. Nu se poate evita asta. În inimă avem veşnicia, iar în mâinile noastre este timpul. Sufletul dorește raiul, dar tot ce avem este pământul. Ochii noștri caută în sus, spre munți, dar privirile se ațintesc doar asupra câmpiilor. Este mai uşor să ne înăbuşim idealurile decât să le împlinim. Cel care își atinge idealul pământesc îl zdrobește.

În această lume, a atinge un ideal înseamnă a-l distruge. „Nimeni nu este erou pentru valetul său”. Pe marginea fântânii, nu mai simțim setea. Satisfacerea idealurilor pământeşti se întoarce împotriva noastră, ca riposta crudă a cuiva căruia i-am făcut un compliment lipsit de onestitate.

Dar nu avem motive să fim pesimişti sau cinici. Dezamăgirea nu dovedește că nu există idealul, ci doar că el nu se află aici. După cum nu am avea ochi dacă nu ar exista frumuseți de văzut, nici urechi dacă nu ar exista armonii de auzit, la fel, nu am avea setea de infinit dacă nu ar exista Dumnezeu pe care să Îl iubim.

---

Cărţi care “hrănesc” sufletul: lecturi pentru Postul Paştelui

Meditaţii pentru Postul Mare
– din volumul „Un Tată care îşi ţine promisiunile” –
SCOTT HAHN

Plecând de la Geneză și ajungând până în vremea lui Isus, aceste meditaţii pentru Postul Mare scot în evidenţă personaje biblice precum Adam, Noe, Avram, Moise și David, care ne conduc la Cristos și sacrificiul său pentru noi. Săpând mai adânc în istoria bogată a legământului lui Dumnezeu cu noi, lectura fiecărei zile te îmbie să reflectezi profund de-a lungul Postului, culminând cu Paștile și încheind cu Duminica Milostivirii Divine. Mai mult, fiecare zi e îmbogăţită cu un verset din Scriptură, o rugăciune și o întrebare relevantă, toate cu scopul de a-l ajuta pe cititor să aprofundeze experienţa duhovnicească a Postului.

„În acest Post, speranţa mea este că tu vei dobândi o nouă viziune despre Tatăl veșnic care întotdeauna își împlinește cuvântul. Indiferent de obstacolele care apar, El niciodată nu‑Şi pierde din vedere ţelul: de a forma şi de a modela o familie umană care să se împărtăşească din iubirea infinită a Treimii.”  – SCOTT HAHN

>>> Citeşte mai mult

---

Strigătele lui Isus pe Cruce
– o antologie –
Arhiepiscop FULTON SHEEN

Când se apropie moartea, din inima omului ies cele mai frumoase cuvinte de iubire, adresate celor apropiați. La fel s-a întâmplat și cu Isus, care, ultimele Lui ceasuri, ne-a lăsat cele șapte cuvinte, atât de bogate în înțelesuri spirituale și adresate tuturor sufletelor.

Pentru prima oară, toate scrierile și meditațiile Arhiepiscopului Fulton Sheen despre cuvintele de pe urmă ale lui Cristos sunt adunate într-o singură carte. Sheen demonstrează că aceste șapte cuvinte alcătuiesc un catehism complet al vieții spirituale. Din ele, veți descoperi secretul de a trăi Fericirile, modalități de a evita păcate capitale precum invidia, mânia, desfrânarea și mândria, și cum să cultivați virtuțile cerești ale tăriei, prudenței, dreptății și carității.

Puține cărți se constituie într-o chemare atât de convingătoare la sfințenie și puține cărți sunt atât de influente din punct de vedere spiritual. Avându-l drept ghid pe Arhiepiscopul Fulton J Sheen, veți afla, de asemenea:

• de ce, în timpul Pătimirii Sale, Isus nu Și-a afirmat niciodată nevinovăția
• de ce Isus I-a cerut Taălui să ierte, dar nu a iertat El în mod direct
• ce spune al treilea cuvânt de pe Cruce despre pofta trupească
• de ce, asemenea lui Isus, cei mai nevinovați dintre noi trebuie să sufere
• de ce, după ce Isus a rostit al patrulea cuvânt, întunericul a acoperit pământul
• diferența dintre virtutea speranței și emoția speranței
• cele șapte cuvinte adresate lui Isus în timp ce atârna pe Cruce și ce dezvăluie ele despre impactul Pătimirii lui Cristos asupra sufletului nostru
• cum anume convertirea tâlharului bun este cheia convertirii lumii noastre moderne
• de ce noi putem păcătui de o mie de ori și suntem iertați, iar îngerii care au păcătuit o singură dată nu sunt și nu vor fi iertați niciodată
• de ce indivia însemnă negarea dreptății și a iubirii

>> Citeşte mai mult

---

Strălucirea lui Dumnezeu în zilele noastre
-Meditaţii la anul liturgic-
JOSEPH RATZINGER

„Sărbătorile creștine sunt atât de indispensabile vieții noastre deoarece ele nu reprezintă numai un prilej de timp liber. Prin ele putem să întâlnim, atunci când deschidem ochii, ceea ce este total în afara experienței comune, pe Cel absolut Altul, respectiv rădăcinile istoriei noastre, experiențele fondatoare ale umanității, iar de-a lungul lor putem experimenta iubirea eternă, care este adevărata sărbătoare a omului.”
– Joseph Ratzinger / Benedict al XVI-lea.

Joseph Ratzinger / Papa Benedict al XVI-lea ne oferă niște meditații profunde cu privire la ceea ce ar trebui să fie viața noastră întru Cristos trăită în acord cu marile sărbători ale anului liturgic. Astfel, acestă carte cuprinde gânduri despre probleme de maximă actualitate, precum cele ale păcii, sărăciei, nefericirii, alienării, dar și despre ce înseamnă respectul față de mediu, cum ar trebui să arate un bun conducător sau cum să dăm sens timpului nostru – toate acestea văzute din perspectiva semnificației sărbătorilor creștine. Prin aceasta el ne oferă un adevărat ghid de orientare spirituală în lumea de astăzi.

>> Citeşte mai mult

---

Trăind Evanghelia fără compromis
CATHERINE DOHERTY

În această carte pătrunzătoare, Catherine Doherty:

• abordează cu înţelepciune unică şi claritate dilemele şi anxietăţile lumii moderne.
• răstoarnă insecuritatea şi temerile lumii, arătându-ne modul prin care „sfânta insecuritate” ar putea fi calea cea mai dreaptă către pacea adevărată.
• scrie  impresionant despre numeroase chestiuni luate în derâdere de societatea de astăzi: reînnoirea, sacrificiul, comunitatea şi multe altele.
• explică modul în care putem învăţa să depăşim teama şi să trăim în pericol, toate acestea cu credinţă bucuroasă (dar niciodată naivă sau nerealistă) şi speranţă în Cristos.

O aristocrată rusoaică ce a renunţat la tot pentru a sluji săracilor din America de Nord, Catherine realizează o abordare pătrunzătoare şi aparte a realităţilor vieţii întru credinţă, atât în cazul celor aparent bogaţi şi liniştiţi, cât şi în privinţa celor săraci. Răspunsurile sunt uimitor de simple, dar bogate în înţelepciunea Evangheliei – şi cu rădăcini în convingerile Catherinei cum că trebuie să ne schimbăm noi înşine înainte de a aştepta schimbarea lumii.

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi care se declară creştin. Ne cheamă în mod direct. Nu există compromis în chemarea Sa: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea… Dacă Mă iubiţi, împliniţi poruncile Mele…”. Chemarea Lui este revoluţionară. Nu există nicio îndoială. Dacă noi, creştinii, am pune-o în practică, am schimba lumea în câteva luni…

> Citeşte mai mult

>>> Citeşte un fragment

---

Biruinţa asupra patimilor și păcatelor
Arhiepiscop FULTON SHEEN

Având în vedere că toate cele șapte păcate moarte i-au determinat pe dușmanii lui Hristos să-L țintuiască pe Cruce, putem găsi în exemplul suferinței și morții Sale mijloace sigure pentru a birui fiecare dintre aceste păcate, plus cheia pentru a înțelege – și a hrăni în propriul nostru suflet – fiecare virtute corespunzătoare.

Așadar, de exemplu, în aceste pagini pline de înțelepciune și speranță, Fericitul arhiepiscop Sheen ne învață nu doar cum să ne învingem lăcomia; el ne arată și cum să ne satisfacem foamea spirituală. Învățăm nu numai cum să depășim mândria, ci, mai mult, descoperim ce trebuie să facem pentru a crește în smerenie. Din răspunsul sfânt al lui Hristos la fiecare dintre cele șapte păcate de moarte care au dus la Răstignirea Lui, Fericitul Sheen trage mai multe învățăminte despre cum tu și cu mine trebuie să ne ocupăm de aceleași păcate, indiferent dacă le întâlnim în alții sau în noi înșine.

>> Citeşte mai mult

---

A fost răstignit. De ce?
-Şapte întrebări asupra morţii lui Iisus-
FRANCESCO LAMBIASI

Figura lui Iisus este fascinantă pentru omul de astăzi, dar crucea îl înspăimântă. Cum vom putea oare să ne povestim, aşadar, nouă înşine şi cum vom putea povesti copiilor nostril despre osândirea la moarte a Nazarineanului şi despre răstignirea sa, până la “marele strigăt” cu care şi-a dat duhul.
O intrebare ce înfricoşează, dar pe care episcopul Acţiunii Catolice, Francesco Lambiasi, o înfruntă cu curaj în această carte, chemând în ajutor trei experienţe care l-au pregătit bine pentru a putea schiţa un răspuns: pasiunea pentru Scriptură, competenţa de teolog şi obişnuinţa de a dialoga cu tinerii călătorind de-a lungul şi de-a latul Italiei. Dar, mai mult decât orice experienţă, îi este de ajutor îndelunga contemplare a chipului lui Iisus.

Subintitulată „Șapte întrebări asupra morții lui Iisus“, micuța carte a episcopului Lambiasi pune în evidență un paradox esențial și existențial: „figura lui Iisus este fascinantă pentru omul de astăzi, dar crucea îl înspăimântă“.

Perspectiva autorului pune în acord „povestirea evangheliilor și spiritul Scripturii“ și „cultura din zilele noastre“. 1. Oare Iisus a murit cu-adevărat pe cruce?, 2. Oare totul a fost scris și programat dinainte?, 3. Cum a înfruntat Iisus moartea?, 4. A înviat într-adevăr?, 5. De ce acea moarte ne mântuie pe toți?, 6. Ce fel de contemporaneitate există OARE între noi și Hristos?, 7. Ce legătură există oare între Crucea lui Iisus și a noastră?

>> Citeşte mai mult