Adrienne Von Speyr în curând la Editura Galaxia Gutenberg

dumnezeu-nemarginitDumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri.

Alin Tat

Timpul este un dar extraordinar

infinity-time

    *fragment „ Noi povestiri. Pentru şcoală şi cateheză” – Bruno Ferrero(în curs de apariţie la Editura Galaxia Gutenberg)


      Timpul este un dar extraordinar

       În manualul de cateheză pentru copii se spune: „Fiecare zi este un dar minunat care trebuie primit cu responsabilitate şi împărtăşit cu ceilalţi. Programarea multor activităţi în comun şi descoperirea altor oameni este mereu un lucru frumos. Viaţa noastră este înşiruirea multor zile, ca un drum ce trebuie străbătut. Ce voi face astăzi? Pe cine voi întâlni? Prin bucuria şi sacrificiul fiecărei zile Cristos ne cheamă să fim prietenii Săi.”

      Unul dintre lucrurile cele mai importante este acela de a‑i face conştienţi pe copii de adevărata valoare a timpului. Copiii riscă mereu să asimileze conceptul de timp pe care îl au adulţii, un concept îmbinat cu anxietatea precarităţii generale a existenţei. „Propoziţia «nu am timp» este atât de des utilizată şi auzită încât ni se pare o experienţă comună. Avem o percepţie acută asupra disproporţiei dintre timpul pe care îl avem la dispoziţie şi nenumăratele scadenţe, urgenţe şi aşteptări” scrie Cardinalul Martini în cartea sa, Sto alla porta. Apoi continuă: „Vegherea este capacitatea de a găsi timpul necesar pentru îngrijirea aspectelor mai profunde ale fiinţei, care depăşesc nivelul pur clinic şi comercial, ca de exemplu recunoaşterea semnificaţiei propriilor emoţii, impulsuri, tensiuni, pentru a nu le neutraliza în totalitate din dorinţa de a ne face mai suportabilă existenţa, dar cu riscul de a ştirbi mult din profunzimea experienţelor prin care trecem. Dacă nu veghem, vor decide pentru noi reflexele condiţionate şi nu noi înşine. Expresia cea mai concretă a acestei atitudini se regăseşte în aşteptarea creştină a celei de‑a doua veniri a Mântuitorului, care va avea loc la timpul cuvenit, pentru a reda oamenilor deplina libertate”.

      Această temă poate fi dezbătută chiar şi cu copiii, pornind de la o poveste din lumea eschimoşilor, pe care o vom prezenta în continuare.Este utilă pentru a dialoga cu tinerii despre marile virtuţi ale timpului: constanţa, răbdarea, creativitatea, fantezia, contemplaţia, gratitudinea, responsabilita*-tea, speranţa.

  1. Băiatul mereu nemulţumit

      A fost odată, în marele popor eschimos, un conducător de trib care avea un fiu foarte capricios şi mereu schimbător. Se plictisea foarte repede de preocupările sale, de jucăriile sale şi de oamenii din jur. Tot timpul era nemulţumit, chiar dacă nu‑i lipsea nimic.

Vântul dorinţelor

Într‑o zi frumoasă de primăvară, Vinasciua, aşa îl chema pe băiat, şedea în mijlocul unui câmp verde. Vântul îi gâdila nările cu parfumul noului anotimp. Multe animale micuţe se trezeau din hibernare şi ieşeau din vizuinele lor. Fiecare creatură părea că se bucură nespus de acel soare călduţ. Doar Vinasciua nu era atins de bucuria naturii şi mormăia.

Deodată, freamătul vântului deveni mai puternic şi tânărului i se părea că acesta îi adresează chiar câteva cuvinte:

– Sunt vântul dorinţelor! Sunt vântul dorinţelor” Tinere, ce doreşti? Tinere, ce doreşti?

– Vreau să nu mai fie totul atât de plictisitor, răspunse fără ezitare băiatul. Nu îmi place primăvara aceasta atât de delicată. Aş dori, mai de grabă, un soare puternic şi fierbinte care să îmi bronzeze pielea. Aş vrea să înot în apa unui râu, nu să stau aici pe iarbă şi să miros parfumurile primăverii ca o fetiţă. Îmi doresc să fie vară!

– Eşti absolut sigur că vrei să vină vara chiar din acest moment?, întrebă vântul.

– Foarte sigur!

Atunci vântul se făcu şi mai puternic, din ce în ce mai puternic. Îl prinse pe tânăr într‑un vârtej şi începu să‑l învârtă în jurul său multe ore, zile, luni, până când se făcu vară. Apoi, Vinasciua deschise ochii ca şi cum s‑ar fi trezit dintr‑un somn profund. Soarele era fierbinte, iar plantele din jurul său erau toate verzi. Lângă el se afla un izvor cu apă cristalină care forma apoi un râuşor limpede. Vinasciua ar fi vrut să facă o baie, dar apoi îşi spuse:

– E foarte obositor să mă dezbrac, şi apoi ce rost are să fac baie?

Privi pentru o clipă sclipirea soarelui pe apele limpezi ca o oglindă, apoi îşi începu din nou mormăitul. Atunci apa clipoci mai tare şi, la un moment dat, i se adresă tânărului.

– Sunt izvorul dorinţelor! Sunt izvorul dorinţelor! Tinere, ce doreşti?

– Mă plictisesc foarte tare, se lamentă băiatul. M‑am săturat de razele soarelui şi de răsfrângerile sale pe oglinda apelor. Vara este monotonă! Aş vrea să fie toamnă, atunci când se face berea cea proaspătă şi toţi tinerii se întâlnesc pentru a cânta melodii frumoase în jurul meselor cu mâncare aburindă şi dansează până târziu în noapte.

– Dar de ce nu încerci să te bucuri de această vară frumoasă?, insistă izvorul dorinţelor.

– Pentru că nu îmi place! Mie îmi place doar toamna!

– Dar eşti sigur că vrei să vină toamna încă din clipa aceasta?

– Foarte sigur!

Atunci râuleţul ieşi din albie şi se transformă în multe corzi invizibile ce îl învârtiră pe băiat cu o viteză uluitoare timp de mai multe ore, zile, nopţi, săptămâni, luni, până când se făcu toamnă.

Ploaia dorinţelor Continuă lectura

LUCRURILE IMPORTANTE SUNT ÎN INTERIOR

30645868466_ef3e29684c_o„LUCRURILE IMPORTANTE SUNT ÎN INTERIOR”

Unul dintre scopurile învăţământului religios este a-i ajuta pe copii să descopere viaţa, corpul, inteligenţa, toate daruri ale lui Dumnezeu, şi a-i face să înţeleagă faptul că Dumnezeu vrea ca noi să trăim şi să creştem cu bucurie. De asemenea, trebuie să li se explice copiilor că primul nostru răspuns constă în acceptarea darurilor lui Dumnezeu, în creşterea noastră, în respectul faţă de propriul trup.
Pericolul care trebuie evitat este dualismul: să nu vorbim despre trupul nostru ca şi cum ar fi ceva separat de noi. Adesea se zice: „eu am un corp, eu am un suflet”.
„Cu totul altfel se exprimă Biblia şi antropologia modernă: eu sunt corpul meu, eu sunt sufletul meu! Ceea ce noi numim corp nu este altceva decât propriul eu care se exprimă, care iubeşte, care acţionează, care face parte din lumea lucrurilor materiale şi care ne permite să comunicăm cu ceilalţi. Trupul este legătura mea cu universul. Desigur, nimeni nu este făcut numai din trup, iar trupul nu exprimă în totalitate propriul eu. Astfel, chiar dacă uneori trupul este manifestarea şi exprimarea eu-lui, alteori îl limitează, îl ascunde sau, uneori, chiar îl trădează. Trupul omului este un mister, tocmai fiindcă omul nu este numai trup”. (Mario Fillippi, Venite con me. Guida per il catechista, Leumann, 1992, p.174)
Cultura modernă, însă, dă importanţă mai ales valorilor estetice, adică aparenţelor. Un trup perfect este idealul oricărei reclame. Pentru mulţi, trupul perfect a devenit valoarea absolută.
Copiii adoptă rapid această mentalitate şi uneori devin foarte cruzi cu colegii lor care au un oarecare defect fizic, fie el cât de mic.

*fragment „ Noi povestiri. Pentru şcoală şi cateheză” – Bruno Ferrero(în curs de apariţie la Editura Galaxia Gutenberg)

René Chenesseau – „Jurnalul unui preot exorcist“

Cartea părintelui Chenesseau reprezintă una dintre cele mai credibile și mai zguduitoare mărturii ale existenței și lucrării diavolului în lumea contemporană. Postmodernii rătăciți, supuși robiei banului și plăcerilor, neagă deopotrivă existența lui Dumnezeu și existența diavolului. Pe scurt, a vorbi despre Dumnezeu te face „bigot“ sau „învechit“, iar a vorbi despre diavol te face „infantil“ sau „nebun“. Dar Dumnezeul pe care civilizația și cultura noastră îl alungă la periferie (tolerându-l, cel mult, într-un cadru strict privat) lasă loc acțiunii diavolului, pe care lumea de azi îl „invită“ uneori fără să știe sau fără să vrea.

Deloc întâmplător, cartea se deschide cu un citat revelator din scrierile Papei Ioan Paul al II-lea: „Biserica participă la biruința lui Cristos asupra diavolului: Cristos a dăruit apostolilor săi puterea de a alunga diavolii. Biserica își exercită această putere biruitoare prin intermediul lui Cristos și al rugăciunii, care, în cazuri speciale, poate lua forma de exorcism“.
Prima parte a cărții abordează „Exorcismul în fapte“: există două categorii de persoane care au nevoie de exorcism: cei care sunt chinuiți din propria vină (pentru că se ocupă cu ghicitul, vrăjitoria, blesteme, ritualuri satanice, pacte cu diavolul) și cei care sunt chinuiți din cauza iubirii lor pentru Cristos (categorie enigmatică și tulburătoare, unde întâlnim preoți și laici, călugări și călugărițe, novici și novice, seminariști). Tot aici, autorul detaliază cele patru forme de eliberare: definitivă (diavolul nu mai revine); diavolul este izgonit, dar revine; eliberarea parțială și exorcismul care nu eliberează, ci doar ușurează puțin suferința persoanei chinuite și o întărește în credință. În privința celor seduși de promisiunile diavolului (putere, glorie, bani, succes, răzbunare), părintele Chenesseau avertizează sec: „Satana nu are prieteni, ci doar sclavi.“ Încă un avertisment, valabil pentru noi toți: „Diavolul încearcă să se folosească mereu de porțile noastre deschise, iar acestea sunt mai mereu de ordin moral și spiritual“.

Partea a doua a lucrării prezintă Continuă lectura

CONCURS: câștigă un voucher de 100 de lei(Încheiat)

UPDATE: Câştigătorul concursului este “diuras”. Felicitări şi mulţumim pentru participare!

castigator-concurscastigator-diuras

! Menţiune:  au fost eliminaţi din listă cei care au numit cărţi de la alte edituri, concursul fiind exclusiv pentru titlurile Editurii Galaxia Gutenberg



Câștigă un voucher de 100 de lei, cu care poți să-ți cumperi orice cărți îți dorești de pe site-ul editurii, scriindu-ne un comentariu în care să numești titlul preferat de la Galaxia Gutenberg.

Câștigătorul va fi stabilit prin tragere la sorți și anunțat pe data de 1 decembrie 2016.

Ce mai stai? 

concurs-blog

„Bufniţa înţeleaptă şi poveştile ei” – Tomáš Špidlik

14741650_10211237501158070_561885548_n

Nu auzim prea des ca un cardinal să se apuce de scris poveşti. Din plăcerea de a povesti, de a scoate din adâncurile memoriei episoade din trecut, de a spune anecdote Şi glume, de a aduce la viaţă lucruri îngropate în uitare, este una din trăsăturile lui Tomáš Špidlik, care explică succesul acestuia ca pedagog şi profesor chiar şi în lucrările sale cu caracter ştiinţific.

Aceste zece poveşti conţin toată prospeţimea unei lumi care place atât de mult copiilor. Animalele care sunt protagoniste în respectivele poveşti nu reprezintă personificarea unor vicii sau virtuţi omeneşti – cu tot cu eventaiul lor de abstracţiuni produse de moralism – , ci fac parte dintr-un univers viu, răsunând de glasuri şi sunete, ce ne introduce în misterul marelui adevăr al vieţii: lupta dintre bine şi rău, dintre cei buni şi cei răi, dintre omul bun din noi şi cel rău. Ele ne fac să recunoaştem că tot ceea ce este însufleţit ne vorbeşte, ne îndeamnă să fim conştienţi de capacitatea noastră de a vedea miracolul, adică acele forţe care acţionează în lume, în acea lume simplă şi imediată a copiilor.

Ilustraţiile care îmbogăţesc conţinutul cărţii contribuie la crearea unei atmosfere magice de poveste.

Cuprins: Bufniţa înţeleaptă şi emirul din Karkemish ● Cum a ajuns bufniţa sfetnicul regelui animalelor ● Aurul din avar ● Viaţa omului ● Câinele care vorbea limba oamenilor ● Legea naturii ● Corbul cel ambiţios ● Povestea unui fazan ● Discuţia dintre lup şi câinele ciobănesc ● Ultima poveste.

Cartea se poate comanda AICI

14632699_10211237536038942_1479674163_o