7 cărți pentru vacanța de Crăciun (de citit și de dăruit)

7. Henri J.M. Nouwen – „Pâine pentru drumun jurnal de înțelepciune și credință“

O carte admirabilă, alcătuită ingenios din 365 de meditații spirituale, mici bijuterii, câte una pentru fiecare zi a anului. Autorul, „având o pregătire temeinică în psihologie și teologie“, un „fin cunoscător al naturii umane“, abordează teme esențiale pentru drumul de credință al fiecăruia dintre noi: trăirea clipei, darul prieteniei, descoperirea solitudinii, primirea iertării, dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, adevărata intimitate, legământul lui Dumnezeu, adevărata ospitalitate, atingerea tămăduitoare, autoritate și ascultare, întrebări de sus, ispita de a acumula, Isus, Cel Binecuvântat, a fi ca Isus, puterea Duhului, rodul Duhului, curaj spiritual, lacrimile Tatălui, trupul comunității, comoara celor săraci, tovărășia celor morți, venirea Fiului Omului, meditația, însoțitorul sufletului nostru, stâlpii Bisericii, grădina sfinților, misiunea Bisericii, comuniunea sfinților, unitate în inima lui Dumnezeu, slujirea și viața spirituală, așteptare cu bucurie, trupuri spirituale, dilema vieții, Împărăția păcii, Rai și iad, lumină în întuneric, Inima lui Isus, misiunea împăcării, imaginația lui Dumnezeu.
6. Pr. Tertulian Langa – „Bune vestiri. Reflecții evanghelice“

O carte de citit și recitit, hrană spirituală autentică, rod al trăirii și al gândirii unei figuri

excepționale aparținând Bisericii Greco-Catolice din România – pr. Tertulian Langa. Inițial predici ținute în Catedrala „Schimbarea la Față“ din Cluj, textele din această carte au fost înregistrate și transcrise chiar de către enoriași – de aici farmecul oralității, care face cartea cu atât mai atractivă, dincolo de erudiția copleșitoare a autorului. Temele abordate sunt la fel de diverse precum Evangheliile din duminicile respective: familia creștină, minunea, rugăciunea, botezul, părerea de rău, izvoarele credinței, Înălțarea la cer, șarpele de aramă, permanența harului, momentul nevăzut al Învierii, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, curajul atitudinii – Sf Gheorghe, negarea implicită a lui Dumnezeu, Sfântul păzitor al Pruncului și al Fecioarei, Am obosit? sau suntem lași…, Neprihănita Zămislire, valoarea clipei, icoanele și noi, Sfinții Arhangheli, duminica și munca, gândind la Judecata din urmă, stâlpii credinței în Cristos, Pruncul Isus în peștera din inimi, bogăția sărăciei, credința și înțelegerea.

5. Ioan Ploscaru – „Urmele lui Dumnezeu“
Subintitulată „culegere de pilde, cugetări, exemple, experimentări, întâmplări, meditații și realități existente în Univers“, micuța carte a Episcopului Ploscaru este, după opinia autorului, „un abecedar al credinței pentru cei care nu au studiat religia și încearcă acum să se inițieze“.
„Unde este adevărata fericire, după care tânjește sufletul omenesc? De ce atâta suferință?“, se întreabă retoric autorul. Răspunsul vine în urma unui ocol erudit, alcătuind un impresionant evantai de argumente: știința și credința (Copernic, Kepler, Leibniz, Newton, Gauss, Pasteur, Einstein, Planck, Marconi, Jung), despre ateism (cu formidabilul cuvânt al lui Andre Malraux – „secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc“), cunoașterea lui Dumnezeu, mesajul nescris al naturii, argumentul istoric, existența sufletului, conștiința omului, setea după fericire, Revelația, atributele lui Dumnezeu.
4. Sf. Ioan Bosco – „Viața tânărului Dominic Savio“
Un titlu clasic în biblioteca oricărei familii catolice, „Viața tânărului Dominic Savio“ ne propune biografia unui personaj cu totul extraordinar (atât în epoca sa, cât, mai ales, în epoca noastră): primul copil ridicat la cinstea altarelor. O viață atât de scurtă, numai 15 ani (1842-1857), dar atât de bogată în sfințenie… Pe lângă scrierea lui Don Bosco, cartea cuprinde și mărturiile celor 28 de colegi și prieteni ai lui Dominic, date sub jurământ cu ocazia procesului de beatificare.
Deviza acestui tânăr soldat al lui Cristos spune totul despre gândirea și caracterul său: „Mai degrabă moartea decât păcatul!“ – cuvinte stranii în gura unui copil, cuvinte absente în lumea de azi, care iubește luxul, distracția, pierderea de vreme, gloria deșartă, ridicând adesea păcatul la rang de virtute și considerând sfințenia drept ciudățenie, dacă nu cumva nebunie… Ce exemplu luminos, pentru noi, astăzi, acest sfânt-copil!
3. Adrian Popescu – „Tânărul Francisc“
O carte care mi-a plăcut enorm, pentru că îmbină judicios o specie veche (hagiografia) cu una contemporană (romanul postmodern), un melanj seducător de adevăr istoric și ficțiune smerită, pe urmele lui Giovanni Papini („Viața lui Isus“, „Martorii Patimilor“).
„Orice îmi amintea de Francesco îmi provoca interes maxim și emoție intensă […] o adevărată pasiune care mă făcea să caut, și dincolo de cărți, orice conexiune posibilă cu franciscanii“, scrie autorul în postfață.
Capitolele cărții punctează momentele esențale din viața Sărăcuțului: „Un copil se naște la Assisi“ – „Crainicul marelui rege“ – „Războiul cu Perugia, captivitatea, întoarcerea acasă“ – „Pelerinajul la Petru. Francesco, repară-mi casa!“ – „Primii discipoli. Regula minoriților“ – „Pocăiți-vă, fraților, vremea e scurtă“ – „Un vis din tinerețe: cruciada“ – „Stigmatele: omul cristoform“ – „Clara“ – „Transitus. Frații“. O frumoasă reușită literară, dar și o subtilă și reconfortantă mărturie de credință din partea unui contemporan.
2. Pr. Reginald Garrigou-Lagrange, O.P. – „Cele trei conversiuni și cele trei căi“
Una dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX, părintele dominican Reginald Garrigou-Lagrange a scris enorm și erudit (28 de cărți și sute de articole), printre discipolii săi numărându-se și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, căruia i-a condus teza de doctorat la Universitatea Angelicum. Reputatul teolog are meritul de a fi reușit o sinteză (considerată) imposibilă: între raționalismul tomist și calea contemplativă din operele Sfântului Ioan al Crucii.
Cartea de față este o capodoperă de teologie spirituală, abordând, între altele, necesitatea vieții interioare, realitatea harului și a înfierii noastre prin adopțiunea divină, valoarea adevăratei conversiuni, a doua conversiune a Apostolilor, a doua conversiune în propria noastră viață spirituală și defectele care o fac necesară, Pogorârea Spiritului Sfânt peste Apostoli, purificarea spiritului, necesară perfecțiunii creștine, cele trei vârste ale vieții spirituale în teologia ascetică și mistică, pacea Împărăției lui Dumnezeu.
Traducătorul, pr. Liviu Pandrea, adaugă la textul ilustrului dominican eseul „Despre normalitatea contemplației infuze“, o concluzie, o schiță biografică dedicată autorului și un program zilnic de rugăciuni – toate fiind binevenite însoțiri pentru această carte remarcabilă.
1. Joseph Ratzinger / Papa Benedict al XVI-lea – „Binecuvântarea Crăciunului“
Încheiem acest periplu printre cărți cu o superbă culegere de meditații, „Binecuvântarea Crăciunului“, semnată de Benedict al XVI-lea, supranumit pe bună dreptate „Mozart al teologiei“.
„Crăciunul este cea mai umană sărbătoare a credinței, pentru că ne face să simțim cel mai profund umanitatea lui Dumnezeu. Nicăieri altundeva nu se simte, precum lângă iesle, ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie Emmanuel – un Dumnezeu cu noi“, scrie Joseph Ratzinger în prefață.
„Un Advent foarte personal“, „Căi și chipuri ale așteptării“, „Timp al bucuriei, care nu poate alunga nicio durere“, „Pomul Vieții“, „Boul și măgarul lângă iesle“, „Crăciunul lui Francisc din Assisi“, „Steaua cea nouă“, „Da, viața mea are un sens – este posibil?“, „Slava Lui – în mijlocul acestei lumi“.
Despre Sfântul Francisc din Assisi, Benedict al XVI-lea scrie: „ceea ce l-a mișcat a fost dorința de apropiere, de realitate; a fost dorința de a trăi Betleemul prezent, de a se bucura nemijlocit de nașterea copilului Isus și de a o împărtăși tuturor prietenilor săi“. Iar „Mozart al teologiei“ continuă cu acest aforism teologico-spiritual: „Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului. Cine nu a acceptat acest lucru, nu poate intra în Împărăția Cerurilor“. De citit și de meditat!

 

Reclame

Micuţa

„Micuţa îi reprezintă, inclusiv prin intermediul numelui, pe toţi copiii care trăiesc în mod magic Crăciunul. Micuţa este întruchiparea bucuriei şi a încrederii absolute. Ea ştie foarte bine, ca toţi copiii de altfel, că în ziua de Crăciun i se va întâmpla ceva minunat.

 

Fragment din „Noi povestiri” – Bruno Ferrero, volum apărut la Editura Galaxia Gutenberg


30645868466_ef3e29684c_oInima Micuţei era mereu plină de iubire şi de bucurie. Cântecele pe care le cânta atunci când o ajuta pe mama sa la treburile casnice umpleau de voie bună casa de piatră în care trăiau. Era foarte harnică: spăla vasele, avea grijă de florile de pe fereastră, aducea lemne pentru foc şi spăla pe jos de câte ori era nevoie.

– Micuţa mea e harnică precum o furnicuţă, spunea mereu mama ei.

– Micuţa mea e veselă ca o privighetoare, se mândrea tatăl ei.

Micuţa umplea casa de bucurie, chiar şi în lungile nopţi de iarnă când mâncarea nu le ajungea.

 „Anul acesta nu putem să-ţi cumpărăm nici cel mai mic cadou”

Sosiră vremuri foarte grele pentru familia care trăia într-un sătuc de coastă francez. Tatăl Micuţei era pescar, dar în acel an fusese foarte bolnav şi nu putuse ieşi pe mare prea des, iar mama încerca să astâmpere cumva foamea familiei. Dar, în ciuda tuturor acestor lipsuri, Micuţa rămânea statornică în credinţă.

– Primăvara va veni curând şi pentru noi, apoi vara, iar tu tată vei fi din nou puternic şi vei putea ieşi pe mare.

Încetul cu încetul, săptămânile treceau, iar banii erau pe terminate. Totuşi, râsetele Micuţei continuau să se audă prin casă, iar când sosi vacanţa, fata exclamă: Continuă lectura

Lecturi pentru Postul Paştelui

Deschide poarta spre credinţă! Cărţi  care “hrănesc” sufletul.

coperta-meditatii-postul-marePlecând de la Geneză și ajungând până în vremea lui Isus, aceste meditaţii pentru Postul Mare scot în evidenţă personaje biblice precum Adam, Noe, Avram, Moise și David, care ne conduc la Cristos și sacrificiul său pentru noi. Săpând mai adânc în istoria bogată a legământului lui Dumnezeu cu noi, lectura fiecărei zile te îmbie să reflectezi profund de-a lungul Postului, culminând cu Paștile și încheind cu Duminica Milostivirii Divine. Mai mult, fiecare zi e îmbogăţită cu un verset din Scriptură, o rugăciune și o întrebare relevantă, toate cu scopul de a-l ajuta pe cititor să aprofundeze experienţa duhovnicească a Postului.
•••
„În acest Post, speranţa mea este că tu vei dobândi o nouă viziune despre Tatăl veșnic care întotdeauna își împlinește cuvântul. Indiferent de obstacolele care apar”

 


traind-evÎn această carte pătrunzătoare, Catherine Doherty abordează cu înţelepciune unică şi claritate dilemele şi anxietăţile lumii moderne. Ea răstoarnă insecuritatea şi temerile lumii, arătându-ne modul prin care „sfânta insecuritate” ar putea fi calea cea mai dreaptă către pacea adevărată. Scrie  impresionant despre numeroase chestiuni luate în derâdere de societatea de astăzi: reînnoirea, sacrificiul, comunitatea şi multe altele. Explică modul în care putem învăţa să depăşim teama şi să trăim în pericol, toate acestea cu credinţă bucuroasă (dar niciodată naivă sau nerealistă) şi speranţă în Cristos.
•••
O lectură obligatorie pentru toţi cei care doresc să trăiască astăzi după valorile lui Isus Cristos.” – Steve Coffey, “Book Nook”

Continuă lectura

Adrienne Von Speyr în curând la Editura Galaxia Gutenberg

dumnezeu-nemarginitDumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri.

Alin Tat

Timpul este un dar extraordinar

infinity-time

    *fragment „ Noi povestiri. Pentru şcoală şi cateheză” – Bruno Ferrero(în curs de apariţie la Editura Galaxia Gutenberg)


      Timpul este un dar extraordinar

       În manualul de cateheză pentru copii se spune: „Fiecare zi este un dar minunat care trebuie primit cu responsabilitate şi împărtăşit cu ceilalţi. Programarea multor activităţi în comun şi descoperirea altor oameni este mereu un lucru frumos. Viaţa noastră este înşiruirea multor zile, ca un drum ce trebuie străbătut. Ce voi face astăzi? Pe cine voi întâlni? Prin bucuria şi sacrificiul fiecărei zile Cristos ne cheamă să fim prietenii Săi.”

      Unul dintre lucrurile cele mai importante este acela de a‑i face conştienţi pe copii de adevărata valoare a timpului. Copiii riscă mereu să asimileze conceptul de timp pe care îl au adulţii, un concept îmbinat cu anxietatea precarităţii generale a existenţei. „Propoziţia «nu am timp» este atât de des utilizată şi auzită încât ni se pare o experienţă comună. Avem o percepţie acută asupra disproporţiei dintre timpul pe care îl avem la dispoziţie şi nenumăratele scadenţe, urgenţe şi aşteptări” scrie Cardinalul Martini în cartea sa, Sto alla porta. Apoi continuă: „Vegherea este capacitatea de a găsi timpul necesar pentru îngrijirea aspectelor mai profunde ale fiinţei, care depăşesc nivelul pur clinic şi comercial, ca de exemplu recunoaşterea semnificaţiei propriilor emoţii, impulsuri, tensiuni, pentru a nu le neutraliza în totalitate din dorinţa de a ne face mai suportabilă existenţa, dar cu riscul de a ştirbi mult din profunzimea experienţelor prin care trecem. Dacă nu veghem, vor decide pentru noi reflexele condiţionate şi nu noi înşine. Expresia cea mai concretă a acestei atitudini se regăseşte în aşteptarea creştină a celei de‑a doua veniri a Mântuitorului, care va avea loc la timpul cuvenit, pentru a reda oamenilor deplina libertate”.

      Această temă poate fi dezbătută chiar şi cu copiii, pornind de la o poveste din lumea eschimoşilor, pe care o vom prezenta în continuare.Este utilă pentru a dialoga cu tinerii despre marile virtuţi ale timpului: constanţa, răbdarea, creativitatea, fantezia, contemplaţia, gratitudinea, responsabilita*-tea, speranţa.

  1. Băiatul mereu nemulţumit

      A fost odată, în marele popor eschimos, un conducător de trib care avea un fiu foarte capricios şi mereu schimbător. Se plictisea foarte repede de preocupările sale, de jucăriile sale şi de oamenii din jur. Tot timpul era nemulţumit, chiar dacă nu‑i lipsea nimic.

Vântul dorinţelor

Într‑o zi frumoasă de primăvară, Vinasciua, aşa îl chema pe băiat, şedea în mijlocul unui câmp verde. Vântul îi gâdila nările cu parfumul noului anotimp. Multe animale micuţe se trezeau din hibernare şi ieşeau din vizuinele lor. Fiecare creatură părea că se bucură nespus de acel soare călduţ. Doar Vinasciua nu era atins de bucuria naturii şi mormăia.

Deodată, freamătul vântului deveni mai puternic şi tânărului i se părea că acesta îi adresează chiar câteva cuvinte:

– Sunt vântul dorinţelor! Sunt vântul dorinţelor” Tinere, ce doreşti? Tinere, ce doreşti?

– Vreau să nu mai fie totul atât de plictisitor, răspunse fără ezitare băiatul. Nu îmi place primăvara aceasta atât de delicată. Aş dori, mai de grabă, un soare puternic şi fierbinte care să îmi bronzeze pielea. Aş vrea să înot în apa unui râu, nu să stau aici pe iarbă şi să miros parfumurile primăverii ca o fetiţă. Îmi doresc să fie vară!

– Eşti absolut sigur că vrei să vină vara chiar din acest moment?, întrebă vântul.

– Foarte sigur!

Atunci vântul se făcu şi mai puternic, din ce în ce mai puternic. Îl prinse pe tânăr într‑un vârtej şi începu să‑l învârtă în jurul său multe ore, zile, luni, până când se făcu vară. Apoi, Vinasciua deschise ochii ca şi cum s‑ar fi trezit dintr‑un somn profund. Soarele era fierbinte, iar plantele din jurul său erau toate verzi. Lângă el se afla un izvor cu apă cristalină care forma apoi un râuşor limpede. Vinasciua ar fi vrut să facă o baie, dar apoi îşi spuse:

– E foarte obositor să mă dezbrac, şi apoi ce rost are să fac baie?

Privi pentru o clipă sclipirea soarelui pe apele limpezi ca o oglindă, apoi îşi începu din nou mormăitul. Atunci apa clipoci mai tare şi, la un moment dat, i se adresă tânărului.

– Sunt izvorul dorinţelor! Sunt izvorul dorinţelor! Tinere, ce doreşti?

– Mă plictisesc foarte tare, se lamentă băiatul. M‑am săturat de razele soarelui şi de răsfrângerile sale pe oglinda apelor. Vara este monotonă! Aş vrea să fie toamnă, atunci când se face berea cea proaspătă şi toţi tinerii se întâlnesc pentru a cânta melodii frumoase în jurul meselor cu mâncare aburindă şi dansează până târziu în noapte.

– Dar de ce nu încerci să te bucuri de această vară frumoasă?, insistă izvorul dorinţelor.

– Pentru că nu îmi place! Mie îmi place doar toamna!

– Dar eşti sigur că vrei să vină toamna încă din clipa aceasta?

– Foarte sigur!

Atunci râuleţul ieşi din albie şi se transformă în multe corzi invizibile ce îl învârtiră pe băiat cu o viteză uluitoare timp de mai multe ore, zile, nopţi, săptămâni, luni, până când se făcu toamnă.

Ploaia dorinţelor Continuă lectura